Locuiesc acolo
în șoapta fraged portocalie
din odaia caldă a inimii
cufundată adânc
în cristale cu sevă de cer
din raze de ochi scăldându-mă tainic
nu mișc
nici nu respir
doar savurez
tresărirea
străbătându-mă frunze și ramuri
cărare de aer, de sânge
care îmbracă anotimpuri în mine
în noi
când alunec în somn
cântecul lunii e primul
iar zâmbetul nostru
ultimul
ce-mi mângâie chipul
Plutirea e aer, e apă, tain
e haină tăcută și clopot senin
ce-mbracă în mine, în tine, în noi
culoare de viu, de vânturi, de ploi
Coboară, cuprinde, pătrunde, transformă,
atinge solar, dă fond și dă formă,
te urcă pe scară de pași cristalini
umblându-te tainic pe umeri sublimi
Printre raze de frunze tomnatec răsfrânte
aleargă sclipire în suflet să cânte
și-ntinde festin, culori, ..duioșie
ce-atinge fereastra portocalie
doar nicole... 