Arhive etichetă | poveste

Chiți la Disneyland, Paris – partea 1

 

..sau

Anotimpuri cusute ..cu poncho 

..sau

Cuuum ..deja e octombrie?  😀  

Mdaa… se vede treaba că timpul totuși ..și anume, trece. Hmm.. zboară, iar toamna care ne desfrunzește peisajele chiar își intră în drepturi ..fără drept de apel.

Și totuși, cu ocazia acestui Meșteșug ..de miercuri (no. 18 – Vis de Disneyland), tot în drepturi își intră și câteva  prea muuult sortate poze făcute într-un cadru de vis, la final de vară pufoasă, ..poze care au fost lăsate cumva la dospit de septembrie și care acum se ițesc colorat de printre ploi cu soare și nori de octombrie timpuriu.

Așadar, sfârșit de august 2015. Ce pot să mai spun, acum m-am trezit??! Mdaa.. ce pot face, ..blame it on the rain, cum altfel. 😀 Deeeci, sfârșit de august fierbinte și ..1, 2 septembrie, ..hop și noi în concediu de final de vacanță. Sau vacanță de final de concediu?! Și oare unde? Chiar la cel nostim și nemaipomenit parc Disneyland de lângă Paris!!  Păi da, chiar așa, chiar final de vacanță de Chiți, ..acel domn băiat ce nu pusese defel picioruș pe asemenea magic tărâm de poveste. Se poate așa cevaaa… 🙂

Ehee..  dar pe aici, prin vizite, deja ați mai pășit pe alei de jucăuș tărâm Disney, poate fără s-o știți, printre flori și iar flori …și dulci flori pozate din mers.  Sau chiar printre fulgi de frumoasă magie aduși rătăciți prin bagaje. Iar acum venise și dragul rând al câtorva momente de fantezie și vis surprinse la început de septembrie neașteptat de rece, pe alei frumos aglomerate de parc.

Fie Adventure sau Frontierland,  Fantasy sau Discoveryland, Chiți ce-i drept le-a cam bifat pe toate. Și de ce nu? Doar personajele și scenele de desene animate chiar sunt acea ..mereu copilărie din noi. Mereu proaspătă și plină de joacă, cu multă culoare ..și candoare ..și vis. Totuși, al său preferat a fost care altul decât….

Și poate vă întrebați totuși, de ce Anotimpuri cusute cu  ..poncho? Păi cum de ce?! Știți voi cum ni se întâmplă uneori, mie cam des, comic lucru, dar pășirea neavizată din august înspre septembrie, cu 10 dragi grade Celsius brusc lipsă, se pedepsește conform regulamentului de circulație între anotimpuri cu achiziționare de souvenir elegant pe nume ..poncho, din souvenir shop de pe Frontier Land. Desigur că ..nu pun nici poză și nici vorbă de ..cât (hmm..),  dar spun că  a fost chiar acel ceva pufos și drăguț, acea neașteptată ..pièce de résistance 🙂 de printre hăinuțe de vară, care a ajutat cea mami de Chiți să-și prindă cu greu ceva grade la loc… bârrr ..bârr.

Chiți al nostru a profitat și el de situație.. și bien sûûûr, cââât mai multe tricouri souvenir au fost călduros îmbrăcate din mers. Hihi… 😀  Ei, dar asta este deja altă poveste…

bye!..

Salutări cu mult drag ..din vesel și mai mult decât magic Chiți..land! 😀

Va urma…

 

Meșteșugul ..de miercuri ( no. 17 – Vis ..de magică toamnă )

 

Mor și învii… iar mor… și tu mă învii la loc… nici nu știu în ce pas sunt acum… Te-am pășit, te-am umblat, cum umblă călătorul îmbătat de propriul său umblet, de proprii săi aburi de ..alean, cu soarele neiertător izbindu-mi în ochi, în umeri, în cărare.

Mă închin mângâierii tale. Cu mâna dreaptă apuc borul pălăriei de soare cu eșarfă de stele umede sclipind a lacrimă, pe care tu le-ai așezat acolo, îți mai amintești?…  ridic pălăria senină ușor la cer, o las ușor în jos înspre iarba arsă de arămiul tău, făcând adânc o plecăciune plină de grație, o reverență cu capul lăsat în fața anotimpului care îmi ești ..și care mă arde și mă devine.

Îmi ești sfântă pecete. Îți sunt tandră creație. M-ai sfârtecat dureros de blând înspre ceea ce trebuia să fiu. Bucăți de rai. Căzute din ochii tăi aurii.. întru ai mei. Picurate, smulse, furate… Deocamdată stau aruncată în fragmente de …noi, într-un morman de nedescris pe podeau odăii mai nou zidită în cuprinsul nostru din mine.

Bagheta ta magică le va ridica, le va roti în suflare de poveste și mi le va așeza cuminte și curat la locul lor printre raze de dimineață în nuanțe vii de galben și roz ..și roșu aprins, intrând însetate în odaie din ochii miraculoși cu irizații verde-galben ce mângâie timpuriu…

…masa presărată cu fragede petale culori, răsfirate de perdeaua care-mi flutură lin în adierea scânteierii tale de vis…

și podeaua lucioasă, fără urmă de cioburi sau de bucăți rătăcite din rămășițe de mine,

…pe care voi păși  ca prin vis de magică toamnă …spre cald, spre împreună, ..spre noi.

Pașii mei ..cei de fiecare clipă

 

“Not all those who wander are lost.”
J.R.R. Tolkien, The Fellowship of the Ring

trepte

trepte înspre ..azur?

 

Sunt ei oare pași ai minții mele, pași de gând frământându-se ca pe o scară în spirală și lăsându-mi urme adânci pe cărări mai vechi sau mai nou umblate, mai largi sau mai înguste, ..uitând uneori să mi se mai uite înapoi? Pași ce îmi susură uneori să nu cred pe deplin tot ce îmi picură-n minte, căci urmează să mă poarte și pe alte și alte tărâmuri,  unde gândul meu nu a mai pășit vreodată?..

Sau îmi sunt ei pași ai sufletului, ai inimii, alergând parcă mai ușor atunci când întâlnesc semne de  iubire și bucurie ..lăsate de alte urme de pași? Pași ce dansează radios în tandem elegant sau în horă vioaie, aprinsă?…

Poate sunt pașii trecutului meu, coborât în a mea umblare ca o umbră și înaintându-mi grăbit printre clipe înspre veșnica mult-așteptată contopire cu promisiuni de pro..pășire? Pași atât de fără răgaz că nici nu apucă să îmi atingă drumul pe care calc?.. Nici nu apucă să-l sărute…

Sunt pași ai cuvintelor mele rostite și nerostite, călcând apăsat sau ușor pe cale, ..când zbătându-mi-se frenetic pe curenți puternici dar trecători, ..când orbecăindu-mi haotic prin labirinturi de  ceață și împiedicându-se de alte urme de rostiri rătăcite, bătute de vînt? ..ajungând în cele din urmă să plutescă totuși senin și vesel de colo colo ieșind ca din suflare de ploaie curată și proaspătă?…

Oare sunt ei, pașii mei, ai altora, ..urmând sau însoțind mai puțin sau mai mult umbletul lor, cărarea lor, drumul lor? …nemaiaducându-și decât vag aminte de propria lor cale, de propria chemare, de propriul făgaș, ..albie aproape uscată, neprimenită de mângâierea curgerii propriului mers?..

Poate sunt simpli pași de Viață care se pulsează pe Ea însăși și prin umbletul meu, prin mine, fără ca eu să o știu, ..străbătând astfel lumea și pe cărare de mine, văzând și auzind și prin cutreierările mele și ajungând înapoi la Ea un pic mai îmbogățită și prin ritmul mersului meu?..

Sau poate sunt Pași înspre.. mine. Trepte spre cea care sunt, ..și atât. Cea care sunt prin veșnic foșnet de pași. Neoprire și neobosire. Negăsire. Pur și simplu, mers. Trecere și căutare neîncetată…

..de pace și albastru pelerinaj, ai mei pași.  Depănând, fără să știe, o poveste.

Dar pașii tăi?…

steps