Arhive etichetă | pulse

Tratație cu trandafiri…/ A treat with radiant roses

 

“The most incredible thing about miracles is
that they happen.”
― G.K. Chesterton

 

Putem oare citi în trandafiri?
Putem să le elucidăm misterul?
Zâmbet de clipă fulguind zefiri
și lacrimi de culoare răsfoind eterul…

Putem noi oare să traducem înflorirea
în rime și cuvinte tresărire,
iar nuanțele, petală cu petală,
putem să le aprindem cu privirea?

 

În ochi adânci și-n inimi de albastru
cuvinte nu-s,
doar raze, adorație,
sclipiri senine-n fiecare gest,

iar pentru norul trecător…
mirabilă tratație

 

I wonder, can we read the roses?
Can we decipher their silky spell?
A smile that a moment veils or exposes,
and tears dripping color and sweet smell…

Can we translate the blossom like a dance
in rhyming words that sound like a pulse,
and their hues’ soft rhythm petal next to petal,
can we rekindle it in a divining glance?

 

In pure deep eyes and hearts of searing blue
there are no words,
just rays, affectionate and sweet,
serene new glimmer, peace in every quiver,

and for the passing cloud…
a mesmerizing treat

 

Provocare ca o invitație, săptămâna asta,

 

A treat of a challenge this week on Dutch goes the Photo!

Tuesday Photo Challenge, Week 117 – Treat

 

 

Reclame

Spring Quotograph… and the fuzzy unlikely

 

 

Improbabilul azi
vag estompându-se
printre raze de mâine
un probabil
țesându-se

astfel
conturându-se,

în poate și trebuie
treptat îmbrăcându-se…

neclar improbabilul
dizolvăndu-se-n mers
dar
luând ceața din pași
și dându-le
sens

 

The unlikely today
smoothly fading away
when tomorrow’s fresh ray
sweetly comes into play

and perhaps
come what may,

and happen what must,
serene golden dust…

and the fuzzy unlikely
just wanders astray
still,
keeping misgivings
and sameness
at bay

 

Probabilul este deja în improbabil. Ca și posibilul în imposibil. În alcătuirea cuvintelor, mă refer, este acolo, la vedere. În substanța lor deja.

„Oare care este probabilitatea ca asta… sau asta să se întâmple?” ne întrebăm totuși. Șansele? Gândim, socotim…
Deși s-ar spune că, probabilitatea ca ceva să se întâmple sau nu este… probabilitatea pe care i-o dăm chiar noi?
Noi observăm sau nu, ne place sau nu, credem, alegem, visăm sau nu, o direcție… un sens, un parcurs. Sau nu. Noi ajustăm ușor setările. Navigăm. Prin ceea ce pulsăm?
Deci măsura întâmplării, sau a neîntâmplării, a ceea ce poate sau trebuie să fie este înăuntru? Iar numitorul comun, dirijorul, maestrul de ceremonii, ghidul sau însoțitorul, harta însăși… se pare că ne poate fi doar ceea ce simțim?
Un mic sau un mare „cred asta” sau cealaltă, nuanțe zeci în inimă mereu. În puls. Cumva, undeva o voce, o șoaptă vag auzită. În formă de sămânță, apoi de rădăcină… sau tulpină, boboc… sau petale deja. Uneori doar ceva vag schițat fluturând în adâncuri, alteori clar conturat dominând peisajul. Dar oricum ar fi… acel ceva este.
Din care este poate încolți un alt este, și un altul, și altul…
…firul poveștii a ceea ce simțim. În fiecare celulă din noi, aproape palpabil, vorbindu-ne.
Și-n pași apoi ni se-mpletește șnurul minune a ceea ce facem. Din gând în gând în gând…

 

Palpabil și totuși inefabil, când vrem să povestim, nu putem să coborâm în cuvinte.

Inexprimabil, formidabil… se pare că probabilul ne este…

…chiar înainte de a ne fi.

 

The likely already exists in unlikely. Like the possible in impossible. In the words themselves, I mean, in their substance. There already, in plain sight.

„How likely is this or that to happen?” we ask ourselves though. „The odds, what are they, the chances?” We think and we reckon…
Still, it may just be that, the probability for something to happen or not is… the very probability that we give it ourselves? Aware or unawares.
We notice or not, like it or not, believe, choose, dream it or not. A direction, a sense, a feel… Almost like adjusting settings slightly? Adjusting sails. Through the way we throb? What pulsates within us?
So is it that the measure of what may or must be happening is inside us? And the common denominator, the conductor, the master of ceremonies, guide or companion… the map itself seems it can only be what  we feel?
A little or a big „I believe this” or that or the other, hidden hues always there inside our heart. Our pulse. Somehow faint or strong, a voice in there or a whisper always making itself heard. As a seed or a root… then a stem, a bud.. or petals already. Sometimes just vague flutters, some other times clear outlines across our soulscape. But in any case, seems there.
From which there can spring another there, and another, another…
… the story thread of what and how we feel. In every cell of our body, almost palpable, talking to us.
And then the stream of what we do is woven into our steps, thought from thought, feeling from feeling…

 

Palpable but ineffable, if someone asks, we cannot really descend into words much or well.

Unutterable, unbelievable… the fuzzy unlikely seems to become the mellow likely

…probably even before we spell like.

 

“Sometimes we need a wise guide to peel back the ceiling of our lives to remind us that infinity never places any limits on our skies.”
― Curtis Tyrone Jones

 

O temă specială săptămâna aceasta,

 

Nice topic this week on the Daily Post,

Weekly Photo Challenge – Unlikely

 

 

 

Liniște toamnă-iarnă…/ Autumn-winter serene

 

“The peace of the gardens and the kindly lights in the windows
poured a tender influence into his restless heart.”
― James Joyce

 

How do I color
serenity,
what hues do I give
its fine wings,
and how do I paint its soft pulse,

the peaceful murmur it brings?

How do I draw
its sweet heart,
and where do I pour
its sweet essence
when the seed of its miracle soul

sprouts like a mystery presence?

What do I call
its deep tones,
and when can I muster
its answers
if the scent it leaves in its course

feels like a gossamer dancer?

 

Cum colorez oare
liniștea,
ce nuanțe să îi pun
pe aripă,
și cum să-i pictez oare pulsul,

ca murmur de fiece clipă?

Cum desenez oare
inima
ce-i bate din soare
esență
când sâmburii vii de tăcere

țâșnesc sublimă prezență?

Cum să-i numesc
tonul cald
și când să îi caut
rostirea
dacă orice plecare și drum

înseamnă pe loc și sosirea?

 

Plimbare înflorită colorat pentru provocarea plină de Liniște de pe WordPress Daily Post de săptâmâna aceasta.

 

Tranquil and colorful stroll today for this week’s photo challenge on the WordPress Daily Post – Serene. 

 

 

Roz atât de aici…/ Pink present

 

 

Bătăile ceasului, ale inimii… bătaie de aripi, de vânt… petale-cuvânt

…pulsând roz.

 

😊

The clock ticking, the heart beating… beating wings, blowing breeze…

…serene pink petal pulse.

 

O provocare în roz luminos… One Word Sunday Challenge, pe blogul Travel With Intent.

 

Lovely One Word Sunday Challenge on Travel With Intent blog, and this week’s topic is Pink.
Happy to join!

 

În inima unei bătăi de inimă…/ In the heart of a heartbeat

 

“Laying a hand on his heart,
she timed its beats to her own.
And knew the truest magic was there.”
― Nora Roberts, Dance Upon the Air

În inima unei bătăi de inimă e numai un gând
torcând pe vers de departe, plângând sau râzând,
printre frunze de toamnă și petale de vară,
pași măturând

În inima unei bătăi de inimă e doar căldură și joc,
viu, strălucire, zâmbet, secunde de foc,
de mână cu timpul, cu cerul, cu soarele
surâs de noroc

Și-n inima unei bătăi de inimă e mult anotimp,
spirală de șoapte urcând, văzduh străbătând,
tu, plimbare zâmbind, iar eu,
trepte de stele durând

În inima bătăii de inimă ascultând am aflat,
cum galben și verde, și roșu, și-albastru curat
prin muguri de primăvară, și zare
ne-au îmbrățișat

Căci în inima bătăii de inimă e lumină de lună,
dimineață de raze, dup-amiază și liniște, soare ce stă să apună
în seară de noi cu puls
de împreună

In the heart of a heartbeat there is only much hoping
murmuring on faraway rhyme, sobbing or floating,
through autumn leaves or summer petals
warm steps approaching

In the heart of a heartbeat there is sweetness and game,
life, smiling, brightness, seconds of flame,
playing with time, the sky and the sun
the sea, all the same

And in the heart of a heartbeat there is reason and meaning
spiral of whispers soaring in colorful dreaming
you, peacefully walking, and I
starry steps gently weaving

Also, in the heart of a heartbeat I found, so true
how yellow, green, bright red, and pure deep blue
can turn spring buds, horizons
into me and you

For in the heart of a heartbeat there is the light of the moon
golden mornings, silk afternoons and quietness, the sun setting soon
in evenings of us, our pulse
beating in tune

 

Winter Quotograph… and reed air and light

 

kissing the air

 

La apus număr clipe. Secundă cu secundă le aliniez, aurii și pufoase, scânteind a timp și culoare. Și uneori le ating întrebător cu raze-n privire și urme de pași: „De unde veniți? Și-ncotro mergeți?!…”

„Șirag de aici și acum. Într-un mereu. Stele puzderie în umbra vântului. Peste tot, nicăieri, dans rece cald pe note de zare…”

Și clipele, perle minuscule, îmi răsar în inimă bătaie cu bătaie, puls liniștitor străbătut de  lumină și vis.

 

At sunset I count moments. Second by second, I line them, golden and soft, sparkling of time and much color. And sometimes I touch them questioningly, rays in my eyes and traces of steps: „Where are you coming from? And where are you going?!…”

„String of here and now. Into a forever. Myriad stars in the shadow of the wind. Everywhere, nowhere, cold warm dance in horizon hues…”

And the moments, tiny pearls, wing into my heart beat after beat, soothing pulse of longing and light.

 

“SELF PORTRAIT: Throwing Armfuls of Air into the Air”
― Jandy Nelson, I’ll Give You the Sun

 

“Light
That’s how I feel-
like the winter-fringed
breeze might scoop
me up into its wings,

fly
away with me trapped
in its feathered embrace.
I am a snowflake.
A wisp of eiderdown,

liberated
from gravity. My body
is light. Ephemeral.
My head is light.
I want to sway

beneath
the weight of air,
dizzy with thought.
Light filters through
my closed eyelids.

The sun,
chasing shadows,
tells me I’m not
afloat in dreams.”
Ellen Hopkins

 

“Suppose I were to begin by saying that I had fallen in love with a color.”
Maggie Nelson, Bluets

 

albastrul veghează moale întinderea vălurind de dincolo de aer, lumină și stuf…
„cobor trepte, întind strălucirea covor
împletită din umbre și raze
parfumate cu zbor…”

 

the blue lullingly watches  over the  expanse waving from beyond the air, the light and the reed…
„I’m sending steps, I’m spreading a carpet of bright
woven from rays and shadows
scented with flight…”

 

“Moments pass, lots and lots of them, with us holding on, it feels like for dear life, or maybe holding on to dear life.”
― Jandy Nelson, I’ll Give You the Sun

 

„239. But now you are talking as if love were a consolation. Simone Weil warned otherwise. “Love is not consolation,” she wrote. “It is light.”
240. All right then, let me try to rephrase. […] I aimed to be a student not of longing but of light.”
Maggie Nelson, Bluets