Arhive etichetă | reed

Tentative tiptil…/ Tiptoe attempts

 

“Everything was sacred
when nothing was taken for granted,
she thinks ruefully.”
― Rene Denfeld, The Enchanted

 

Eu, de obicei, când evadez în natură… mă plimb. Mult. Mă plimb și tot plimb, mă preumblu… singură sau cu cine se întâmplă să aibă chef pe moment. Și chiar nu sunt cea mai bună companie.

Plimbările mele sunt niște umblări. Sacadate sau în zig zag, serpentine printre cărări, cărărui, pași, tot scormonind după telefon, aparat… cu sa fără mănuși… să surprind tot ce mișcă și ce nu.

De la fire de iarbă cu sclipici rătăcit printre verde…

 

When I escape in nature, I usually take walks. And long. I walk and walk, I wander… alone or with whoever happens to be in the mood for walking at that moment. And I really am not the best company.

My walks are like quests. Winding or in a zig zag, paths and alleys that I discover as I go along, in a continuous switch and swap, phone, camera… with or without my gloves… to catch anything that might move or rustle around, or not.

From gleeful glitter in the grass…

 

…până la fiecare două minute de pe parcursul unui apus,

 

…up to each and every other minute along the trip of the setting sun across cotton clouds,

 

…cu sau fără copăcei parcă murmurându-și una alta, privindu-se rătăciți într-un ochi de oglindă, plină și ea de apus…

 

...with or without the trees seeming to be twittering sweetly about this or that, their lost air reflected in a patch of a mirror full of sunset as well…

 

…pas cu pas, cu motan și fără motan, pufosul Portocală… oarecum plictisit să tot aștepte în drum spre în larg, cumva neînțelegând… „Oare merge? Oare stă?”

 

...step by step, with the tomcat, then losing the tomcat, fluffy Orange… somehow bored to keep waiting for me on our way into the open, not  quite understanding… „Is she coming? Is she going?”

kittenish purr or mrrr… cat with an attitude, in its specially warm attire so easily spotted against the green and grey of the pathway, totally cute. =^^=

 

Și tot așa…

…pași fără pași, într-un ritm aritmat, plimbare cam prea…umblare. Iar rima, pur interioară.

Doar eu și Nikon-ul ce mai înțelegem ceva, și uneori nici atât. Una văd eu, alta arată afișajul. Setările nu înțeleg ritmurile naturii, ale înserării, ale brizei, eu… nu prea înțeleg ritmurile opțiunilor?! Uf, sunt câteva, o minune!

Și vreau și aproapele (de-ar stă firul, petala și nuanța să nu-mi danseze prea mult în vânt la cadrele atât de macro de nici nu pot să respir în timp ce), dar vreau și departele (cât mai tele, mai wide…) deh, toane și tipicuri. Sau doar taine atent decupate direct din orizontul aprins…

…printre siluete de stuf împodobind înserarea în trepte.

 

And so on, so forth…

…steps without steps, in a rhythm with no rhythm, a walk like a labyrinth. And its rhyme, simply blank.

Just me and the Nikon can get in tune a bit, and sometimes not even that. I see one thing, the display shows another. The options do not seem to get nature’s rhythms, or the evening’s, the wind’s, and I… do not seem to get the Nikon’s settings and menus?! Well, there are quite a few, pure bliss!

And I seem to aim both for the closeness (given the stems, the petals, the hues sit still in that breeze for the macro shots during which I even forget to breathe) and for the farness (tele and wide…) uf, whims and impulses. Or just treasures cut right from the horizon afire… 

…among the reeds, their silhouettes’ flutter adorning a stairway ablaze.

 

Așa. Iar odată ajunsă acasă, țopăind cu de-abia așteptare de studiat pozele, ei bine… grapefruit, bifat, portocală, bifat, mandarină… nu, că… nici nu știu de ce, iar lămâie dublu bifat,  picurate dulce acrișor, resetare, înviorare (și mod de prevenire răceală, ce pot să spun).

 

😊

And once back home, well… bitter sweet harmony of colors and flavors, a pretty treat after such a walk, a refreshing glass of juice… the loveliest moment (and way of preventing a cold, what can I say).

 

Paletă de citrice în ton și cu rândurile poemului ce-mi fusese scris mai devreme de apusul orbitor.

 

Bitter sweet hues in tune with the palette of tones mixed in the horizon’s poem… dazzling lines.

 

Și luminând din nou, istețul de Portocală… privind și el soarele drept în ochi.

 

And again all aglow, dear witty Orange looking the sun straight in the eye. 

 

Ei bine, poveste de plimbare în pași tiptil pentru provocarea cu litera T, cu tentativele mele de a surprinde taine și comori de printre trucuri și tipicuri de fotograf amator, ce pot zice.

 

Well… tricky post, it seems, part of the Friday Blue, for

Cee’s Fun Foto Challenge – Letter T  (Needs to have two T’s anywhere in the word)  on Cee’s Photography

I didn’t think of or find words with two t’s in them but I thought of double t… I hope it is ok. 🙂 

 

Nic🐾le

 

Winter Quotograph… and reed air and light

 

kissing the air

 

La apus număr clipe. Secundă cu secundă le aliniez, aurii și pufoase, scânteind a timp și culoare. Și uneori le ating întrebător cu raze-n privire și urme de pași: „De unde veniți? Și-ncotro mergeți?!…”

„Șirag de aici și acum. Într-un mereu. Stele puzderie în umbra vântului. Peste tot, nicăieri, dans rece cald pe note de zare…”

Și clipele, perle minuscule, îmi răsar în inimă bătaie cu bătaie, puls liniștitor străbătut de  lumină și vis.

 

At sunset I count moments. Second by second, I line them, golden and soft, sparkling of time and much color. And sometimes I touch them questioningly, rays in my eyes and traces of steps: „Where are you coming from? And where are you going?!…”

„String of here and now. Into a forever. Myriad stars in the shadow of the wind. Everywhere, nowhere, cold warm dance in horizon hues…”

And the moments, tiny pearls, wing into my heart beat after beat, soothing pulse of longing and light.

 

“SELF PORTRAIT: Throwing Armfuls of Air into the Air”
― Jandy Nelson, I’ll Give You the Sun

 

“Light
That’s how I feel-
like the winter-fringed
breeze might scoop
me up into its wings,

fly
away with me trapped
in its feathered embrace.
I am a snowflake.
A wisp of eiderdown,

liberated
from gravity. My body
is light. Ephemeral.
My head is light.
I want to sway

beneath
the weight of air,
dizzy with thought.
Light filters through
my closed eyelids.

The sun,
chasing shadows,
tells me I’m not
afloat in dreams.”
Ellen Hopkins

 

“Suppose I were to begin by saying that I had fallen in love with a color.”
Maggie Nelson, Bluets

 

albastrul veghează moale întinderea vălurind de dincolo de aer, lumină și stuf…
„cobor trepte, întind strălucirea covor
împletită din umbre și raze
parfumate cu zbor…”

 

the blue lullingly watches  over the  expanse waving from beyond the air, the light and the reed…
„I’m sending steps, I’m spreading a carpet of bright
woven from rays and shadows
scented with flight…”

 

“Moments pass, lots and lots of them, with us holding on, it feels like for dear life, or maybe holding on to dear life.”
― Jandy Nelson, I’ll Give You the Sun

 

„239. But now you are talking as if love were a consolation. Simone Weil warned otherwise. “Love is not consolation,” she wrote. “It is light.”
240. All right then, let me try to rephrase. […] I aimed to be a student not of longing but of light.”
Maggie Nelson, Bluets