Arhive etichetă | sacred

Doar atunci…/ Only then

 

“The fact that you got a little happier today doesn’t change the fact
that you also became a little sadder.
Every day you become a little more of both, which means that right now,
at this exact moment, you’re the happiest and the saddest
you’ve ever been in your whole life…
Think about it it. Have you ever been happier than right now,
lying here in the grass? And have you ever been sadder?
It isn’t like that for everyone.
Some people just get happier and happier every day.
And some people just get sadder and sadder.
And some people, like you, get both.
And what about you, are you the happiest and the saddest right now that you’ve ever been?
Of course I am.
Why?
Because nothing makes me happier and nothing makes me sadder than you.”
― Nicole Krauss, The History of Love

 

Dacă steaua din tine se mai face-auzită,
simțită și înțeleasă,
Atunci, doar atunci îți scapără inima
și-ți poți face lumea
mireasă

Numai atunci zâmbetul lunii
îți este și ție icoană,
Iar razele soarelui lucindu-ți a vreme
urzesc din fierbinte,
coroană

 

If the star within us can still make itself heard,
still felt and still keeping stride,
Then, only then our heart beats like magic,
turning the world
in a bride

And then, only then the smile of the moon
is ours too, beyond frown.
And sun rays sublime shining like sacred
can weave from deep warmth,
purple crown

 

Nic💜le

 

 

Uneori…/ Sometimes

 

“The beautiful is as useful as the useful.”
He added after a moment’s pause,
“Perhaps more so.”
― Victor Hugo, Les Misérables

Uneori mă rătăcesc printre frunze.

…și atunci mă opresc. Din mers. Din gândit, grăbit, plănuit, depinde de zi, de oră… Și, fac poze. Scot telefonul și mă-nvârt. Cam pe loc, ce-i drept. Mă foiesc, alei, bănci, gărduțuri, iarbă strălucind încă verde…

Uneori lumea mă zărește așa, concentrată, și e mai mirată, mai încântată, privind sau zâmbind… iar eu „aud” gânduri: „Ce-o fi făcând ea oare acolo?” Mda, oare ce, cum, și… de ce?!

Iar eu, doar așa în al meu gând, le răspund uneori: „Hm… patinaj artistic, cum, nu se vede?!” :))  Sau alteori, întrebarea… „Ați pierdut ceva?!” Și mereu mă întreb, oare a face poze așa, câte frunze și iarbă, sau la ceva poate mișunând minunat pe-acolo, la nivelul solului, o fi cea mai neimaginabilă versiune posibilă? Cea mai… de neconceput?! 🙂

 

Sometimes I lose my way among leaves.

…and then I stop walking. I stop thinking, hurrying, planning, it depends on the day, the hour. And I take photos. I take out my phone and I stray. Somehow on the spot, but wandering around, alleys, fences, benches, the grass still shining green…

Sometimes, people notice me, so focused, and they seem to wonder, or they simply smile, maybe even mutter, hmm… and I „hear” thoughts: „What could she be doing, that lady?” Well… what, how and especially… why?!

And sometimes I answer, surely, just to myself: „Hm.. figure skating, what else?!” :)) Or some other times, the question… „Have you lost something?” And I really end up wondering… just taking phone photos like that, leaves, the grass, or something there inching its way marvelously on the ground, on or behind a fence, would that be the most unimaginable  version of all? The most inconceivable?! 🙂  

Și, mi-aduc aminte, astă primăvară-n-tr-o zi, pozam albinuțe și păpădii, când de-odată aud o bunică cu nepoțica de mână… „Uite, ce face dna acolo? Da, poze cu telefonul… la albinuțe, la flori.” Eram la vreo trei-patru metri distanță și dincolo de un gard, deci m-a uimit văzul ei atent. Și politicos. Și le-am zâmbit, „Da, chiar așa, poze, îți fac și ție?” …țac, țac. 🙂 Și-au mai stat ele puțin și-au privit ceva timp. Iar mie-mi zburau iar gândurile mai spre rătăcit…

Hmm… poate toți ar trebui uneori să luăm de mânuță o fetiță, un băiețel, copilaș să fie, maxim cinci-șase ani, și… la sfânta plimbare cu noi. La acea plimbare. Fără grabă, fără gânduri sau greu…

Pentru că, uneori chiar ne rătăcim printre frunze…

 

And I remember, this spring I was taking some other in-the-grass photos of bees and dandelions one day when suddenly I heard a cute granny, holding her sweet little granddaughter by the hand, „Look, what is the lady doing there? Yes, taking photos with her phone… of bees, of flowers!” And I was somewhere… maybe three-four meters away and behind a fence, I was surprised how closely she had noticed the details. And nicely. And I smiled at them, saying, „Surely, pictures, let me take a photo, of you, too!” and.. click, click. 🙂  And they stayed there for a while, looking at me. And my thoughts were straying some more…

Well… maybe sometimes each of us should take a cute little one like that by the hand, not more than six or seven years old, and… go for a sacred walk. That kind of walk. No hurry, not many thoughts or worries…

Because, sometimes we may simply lose our way among leaves…

 

Și…. azi a fost Ziua Mondială a Zâmbetului, iar eu ca de-obicei, cred, aflu ultima. Și cââât mai spre după amiază, dacă se poate, uf… Dar, cred că motanul cel negru probabil știa, altfel ar fi stat el așa… tolănici printre frunze de soare ca să-mi zâmbească mie ziua? Nu cred… 🙂  De buburuza veselă la promenadă de octombrie nu mai povestesc. Rar am prins eu așa minune de contraste doar într-o simplă plimbare.

Dar uneori…

 

And… today it has been World Smile Day, but I think I found out last, as usual. And as late in the afternoon as possible, pfiu… Still, I think the black tomcat there, lying in the sun-bathed leaves, must have had an idea. 🙂 Not to say much about the funny ladybug caught during her October stroll. Hmm… seldom have I come across such splendid contrasts just walking like that.

But sometimes… 

 

Of, să te tot rătăcești printre pași de octombrie soare, și frunze culoare… uneori.

 

A very nice thing, then, to lose your way among sunny October steps, and leaves… sometimes.