“Sense how Even the smooth stones ache With stories of their own In the shuddering light of day.” ― Scott Hastie
A fost și va fi deznoad-o poveste
ce știe-a-mi rosti doar zâmbet de este,
cuvinte perechi din vorbe ca ramuri
ce-ating amintiri,
speranțe, balsamuri
O cheie de clipe descuie o poartă
ce vremea și lumea se luptă să-mpartă,
o trecere-ngustă dar plină de raze,
sclipire aievea
de-opal și turcoaze
Cu pași-mi ca timpul… aici, nicăieri
descopăr culoare, ferestre-ncăperi,
lumină ce-mbracă grădina-n secunde
în care sclipirea
se-arată, se-ascunde…
Pe firul cărării, mirarea mi-e umblet
cu gândul gonind a pace și sunet,
căci este-mi zâmbește a azi și acum,
dar a fost și va fi-mi
sunt cale și drum
Has been and will be are winding a tale
that whispers of is like wind in a sail,
words in warm pairs from thoughts like long boughs
that breed recollections
and hopes and old vows
A key made of seconds a new gate unlocks,
the seasons, the world rewinding the clocks,
a passing so narrow but so full of gleam,
a glimmer so real,
of opal and dream
In my treading, like life… nowhere, now here
I find new alleys, tall windows appear,
bright shine that envelops the garden in instants
soft glitter that looks
so close and so distant
Along lavish pathways, I wander around
my thoughts running freely from silence to sound
for “is” smiles at me of now, here, today
while “was” and “will be” are
my aisle, my way
“Part of doing something is listening. We are listening. To the sun. To the stars. To the wind.” ― Madeleine L’Engle, Swiftly Tilting Planet
“I understand how difficult it is, putting your heart in someone else’s hands.
But, if you don’t, how will you ever truly know a person?” ― Renee Ahdieh, The Wrath and the Dawn
Târziu ce se-mbracă-n lumină,
croind o cărare de umbre
cu raze de gânduri petale
ce picură zi în secunde
Alei de-amintire și cald
în mijloc de toamnă curată
ce-aduce în suflet răstimp
și trecere nevinovată
Căci mugurii vii de aprins
se sparg în buline de clipă,
iar eu, pășind pe senin,
nu fac de aripi risipă
Late season wearing brightness, spread on an alley of days
sun rays, petals and thoughts
dripping time on my ways
Pathway of vivid past moments of colorful autumns, so pure hues of beauty and life,
innocent rhythm and cure
For buds of freshness and fire melt into bubbles of air, and I, stepping on light,
have seconds and minutes to spare
Târziu ce se-mbracă în cer,
cu inima șoaptă de nor,
purtându-mi albastră visarea
ce-mi picură soare în dor
Late autumn that wears blue skies, its heart like a gray cloud’s longing making my dreaming serene
through whispers of sunny belonging
“Let the spark in you catch fire and burn into the air, so that it may light up the sky.” ― Saim .A. Cheeda
Crizantemele îmi vor aminti mereu de toamna 2015, o toamnă cu nuanțe triste și reci, cu iarna ei… parcă prea iarnă, urmate apoi toate de zâmbetul primăverii 2016.. De parcă nu foiseră prea mult pentru mine, crizantemele, pănâ în acel an, iar atunci… mi-au devenit brusc poeme de lumină și umbră neînțeleasă
Chrysanthemums will always remind me of autumn 2015, a sad cold autumn, with its winter… almost too winter, but followed by spring 2016, its warm sunny smile. As if I had not been too aware of these late autumn flowers until then, and that year… they suddenly became petal poems of unexpected shadow and splendid light.
“Memory is the diary we all carry about with us.” ― Oscar Wilde
Amintiri în formă de frunze și de flori, de pași și petale de peste tot. Acasă sau aiurea. Frunzărindu-mi pozele ca pe gânduri… reamintindu-mi, zâmbesc.
Ce e timpul?
Recollections in the shape of leaves and of flowers, of steps and petals all around. Home and elsewhere. Leafing through my photos, my memories… recalling, I smile.
What is time?
Ce poate fi…
Ce înseamnă să simt din nou și din nou prospețimea aceleiași clipe, retrăind aer, raze și chicoteli din curtea în care am copilărit… leagăn și flori și culori?
Ce-mi poate readuce, încă o dată, imaginea acelei bănci solitare rezemându-se de un trunchi… ca de o inimă bătând a liniște și infinit? Ce îmi poate oare povesti iar și iar…
Dar pulsul acela… ofrandă frumosului și caldului și verdelui îmbrățișare? Soare sau seră, căpșună sau iarbă sau zbor…
Dar joaca? Divina joacă…
What can it be…
What does it mean to feel again and again the freshness of the same moments, reliving the air, the sun rays and giggles in the garden I grew up in… swing and flowers and colors?
What can be so beautifully brought back, once more, by the image of that solitary bench near a heart-shaped tree trunk… like pounding with tranquility and infinity? What can it tell me time and again…
What about that pulse… a gift to the loveliness and the warmth and the green fondness? Outdoors or greenhouse, strawberries or grass or flight…
And how about playfulness? Divine playfulness…
Iar când anotimpurile se întâlnesc totuși față în față, cu surâsuri vii în buchete aprinse de „atunci” și „acum” și „acolo” și „aici”, ele rotesc minutele ca pe ani. Anii… ca pe secunde.
Iar eu…
And when the seasons meet face to face though, with beaming smiles in shiny bouquets of „then” and „now” and „there” and „here”, they all spiral and swirl the minutes like years. The years… like seconds.
And I…
Eu pictez hora cu nuanțe vechi și noi, aprinse sau pale. Nuanțele zâmbetelor de pe cărări de „departe” și de „aproape”, de dor și esență și rost…
…în amestec amintire.
I paint the swirl with hues old and new, brighter or pale. The hues in the windings of „close” and „afar”, of longing and essence and meaning…
“The magic is only in what books say,
how they stitched the patches of the universe together
into one garment for us.” ― Ray Bradbury, Fahrenheit 451
Dau luciu sărbătorilor. Mustăcioșii cu zâmbet și fundiță de paie.
Le strălucesc ochii la vederea minunilor colorate din brad, luminițe… tot, tot. Și adulmecă mirosul verdelui ăsta misterios. Hm… pufos, țepos?!… nu se pot hotărâ. Totuși, pare terenul de joacă perfect de întâi ianuarie 2020.
O de-a v-ați ascunselea cu sclipici. Licăr și Scânteie, motanii cei… cu multe nume, pierduți de tot în decorul magiei jucăușe de sărbători.
Dar voi, cred că deja i-ați găsit! 😊
They give luster to any holiday. All whiskers, smiles and cute bows made of hay.
Their small eyes sparkle when they see the colorful miracles twinkling in the big tree, all shiny and bright. They sniff around, that scent in the green. Hm… all fluffy but all needles too, that’s quite a riddle, they can’t tell. But it seems the perfect playground for this January 1st, 2020.
A long lovely glimmering game of hide-and-seek. Sparkle and Shine, the two cute cats with… so many names, completely lost in this playful holiday magic.
But you… I think you’ve already found them! 😊
Și-aici îi mai puteți revedea dacă doriți, țopăind, zâmbind, torcând… aceiași Licăr și Scânteie, însă cu nume mereu asortate cu anotimpul.
Un început de an cât mai frumos!
=^x^=
Here too, you can see them again if you wish, strolling, smiling, purring cutely… the same Sparkle and Shine, just bearing their names in keeping with the seasons.
“We ache with the yearning
that turns half into whole
and offer no excuses
for the beauty of our souls.” ― Aberjhani, Songs from the Black Skylark zPed Music Player
Ce e timpul? Oare chiar este ceva anume? Pentru că… pare iluzie. Țesătură deasă de trăiri, amintiri, așteptări, sosiri, zvâcniri… un cerc, un freamăt.
O roată numită de noi „timp”, când de fapt se simte doar continuă trecere. Lunile trec, anotimpurile murmură printre pagini, zilele se topesc, anii alunecă, fug…
Am revăzut zilele astea fișierele cu fotografii de pe parcursul anul ce tocmai s-a încheiat, iar filele… multe, mici și mărunte lună cu lună, mi s-au dizolvat și apoi adunat buchete-n capitole. Apoi în părți cuprinse pe anotimpuri, culori… pași mei, amintiri și foiri cristalizându-mi-se-n suflet.
Greu de ales pentru o revedere doar câteva din sutele de poze pe parcursul ultimelor doisprezece luni.
Lumi!
Iar istoria pozelor mee este istoria mea. Perioade colorate la unison. Bucăți de an rezonând în tandem, subcapitole.
What is time? I wonder is it really a certain something? Because… it seems illusory. Elusive. A fabric of moments and living, memory, anticipation, departures, arrivals densely interwoven… a circle, a rustle.
A wheel called „time” by us, when in fact it is felt as continuous flow. Months pass, seasons murmur through the pages, days melt, years slip, run…
These days I reviewed all the folders with photos taken in 2018, and the files… so many, month after month, they dissolved in my mind’s eye after a while and then gathered into chapters. In bigger parts by the season, color… my steps, recollections, comings and goings in my heart.
Hard to pick just a few for this photo review, from among hundreds of images in twelve months.
Worlds!
And their history is my history. Colorful parts spinning all together. The year’s parts echoing one another, subchapters.
***
La început a fost… ianuarie. Și a-nceput ca și 2019, cu artificii. Deși nu am postat atunci, nu știu de ce.
At first it was January. And it started with fireworks, how else. Though in 2018 I didn’t post them.
Și apoi a fost ianuarie cald. Soare, senin, toporași… primăvară țășnită vioi dar parcă rătăcită puțin.
Primele luni ale anului au însemnat plimbare cu apus dincolo, zile de frig nins, mușcate prin casă… dând apoi brusc în mărțișor.
And then, January was very warm. Clear skies, little violets… a little spring feeling a bit out of place.
The first months of the year… sunset walk, cold snowy days in February, geraniums at home and then suddenly… March.
Martie și aprilie au fost culoare. Primele apariții, alb imaculat… pe care le-am prins și reflectate într-un geam din drum, plus fotograful de serviciu.
😊😊
March and April were full of color. The first petals… pure white, which I also caught in a surreal reflection, in a window on my photo paths, plus the busy photographer.
… apoi lalele fabuloase…
...then fabulous tulips…
…narcise, zambile, iriși… în toată strălucirea și visul!
Și Măria sa, nelipsitul Portocală, cum altfel. Și iar… reflexia-mi, același geam și drum. Deh… mă joc, nu glumă.
😊
… daffodils, hyacinths, irises… in all their shine and dreamy air!
And His Highness the Omnipresent Orange, how else, cute Turuz, and again… my reflection, same window, same paths. Well… playful me, what can I say.
Și-a urmat… vara! Albul de mai metamorfozat în roz și roșu și portocaliu, iunie și iulie lumină.
Then there was… summer! May’s white metamorphosing into June’s pink and reds and July’s orange light.
Marea Neagră în august…
The Black Sea in August…
Septembrie și octombrie puțin posace. Deși când ieșea soarele… din nou vară!
September and October a bit dull. Though when the sun was out… summer’s smiles again!
Noiembrie, decembrie albe și reci, culori și nuanțe domolite iernatec.
November and December’s whiteness and coldness, wintry muted colors and hues.
Acesta a fost freamătul lui 2018. În ale mele ritmuri și leit motive, macro, colorate, florale…
Să aveți un ianuarie 2019 de vis!
This was 2018’s swish and ripple. My rhythms and leitmotifs, macro nature, colorful, floral…
“A lake is a landscape’s most beautiful and expressive feature.
It is Earth’s eye; looking into which the beholder
measures the depth of his own nature.” ― Henry David Thoreau, Walden
Septembrie verde trecând peste ape,
reflexii și-albastre plutiri
la nord de secunde,
la sud de ființă
în nuanțe
din albe
rostiri
oglinzi,
anotimpuri,
apus, dimineață
rotire susur aproape
de vară trecută prin iarnă,
primăveri clipind peste ape…
A green September over the weather, reflections and timid white flow, to the north of blue seconds, from the south of desire through hues
sharply aglow
mirrors and seasons, evenings and mornings spinning whispers together of summer through winter serene, and spring rippling over the weather…
Escala…dare jucăușă primăvara asta. Surprinsă de mine ca din verde de aprilie?
Iar acum, editând puțin fotografia, am observat un detaliu drăguț… partea dreaptă sus, arată de parcă degetele cățărătorului buclucaș culeg sclipiri? Ei bine, o sclipire. O fărâmiță de lumină rătăcită, la o privire mai atentă.
O licărire, o particulă scânteind în fundalul pierdut… părând să își căute loc. E a cui o găsește? A cui o prinde din zbor? Pășind de-a lungul, de-a dreptul…
Și imaginația a prins glas,
…trebuie să se fi simțit ca o întrebare, nostima escaladare, pășind ca din gând curios… va ține gărduțul ăsta sau va ceda? Tatonând necunoscutul? Neașteptatul?
Întrebând aerul, ziua… încotro, ce sau cum.
Sau poate… un exercițiu de echilibru.
O căutare.
Și cumva… mi-a amintit de Don Quijote de La Mancha și al său Sancho Panza, unul din eroii mei preferați, idealistul, aventurierul, admirabila demnitate din esența visului său… steaua de neatins dar mereu aproape.
Și desigur, la o simplă privire… doar viața pur și simplu, derulându-se jucăuș, în timp ce printre fire pare a sclipi un mozaic ca un quiz,pe un fundal… țesătura vie de piese rotindu-se caleidoscopic. Imprevizivil. Pline de energie. De spirit.
Mi-a făcut imaginația să danseze,
…că poate fiecare secundă pe care o respirăm este așa. Dincolo de orice pare să ne iasă în cale. În prim plan. Și cumva martori suntem, al unui design uimitor, nearătându-se imediat ochiului, și totuși… fabulos. Desfășurându-se silențios de jur împrejur?
Poate doar… un salt cuantic miniatural? Înspre un dincolo explodând luminos? Pas cu pas? Clipă de clipă? Doar dacă am putea fi atenți… prezenți…
Izvor de minuni acolo, în peisaj, zburdând magic, așteptându-ne, anotimpuri curgând lin… vesele și vioaie,
Fundal muzical pentru lume, așa cum o știm, doar cu note sclipire și licăr, melodia luminii…
Note simple povestind despre încântare.
Minunatele aripi, în orice fel ar putea ele sclipi, a metal, a suflet, a August fierbinte sau a fulgi înghețați, a joacă, a căutare, a dor… sunt tot aripi. Ele poartă.
Iar anotimpurile… sclipesc colorat, nori asezonați cu umbre și soare.
Arătându-ne drumul?
Playful climb this spring, which I caught… like out of the April green earlier this year?
And now, editing that photo a bit, I noticed this cute detail… top right side, almost looking like the cute climber’s fingers were picking sparkles? Well, a sparkle. Like a little flickering bit of brightness, if you look more closely.
A small quantity of light, a particle twinkling hazily in the slightly blurred background… somehow like finding its due place? The seeker’s keep? Along and across…
And my imagination took flight,
…it must have felt like a query, that very moment. Stepping up while wondering… will this little wooden garden fence hold or give way? Tackling the unknown? The… unexpected?
Or asking the air, the day some vague questions… where to, why or how.
Or even… an equilibrium exercise.
A quest.
And so… it also reminded me of Don Quixote of La Mancha and his squire Sancho Panza, one of my favorite heroes of all time, the idealist, the dreamer, and the admirable dignity of his search, of the unreachable star… within reach. Ever so close…
Surely, at first glance… pure and simple life prancing playfully, perhaps while attempting at solving the same old quiz, sometimes dancing against a quaint kind of canvas, made of kaleidoscopic pieces of such frolicsome quality. Frisky and skittish. Full of energy. Of spirit.
It did make my imagination fly freely,
…that maybe each second should feel like that. And it does, beyond anything else in the foreground. And like witnesses, we are, of a magnificent design, not plainly visible but still… quite grand. Unfolding quietly all around.
Maybe just a silent miniature… quantum leap? Into a beautiful bright beyond? Step by step? Minute by minute? If only we paid attention. If we… attended to it. If we were present…
A splendid spring of wonders going on in the hazy backdrop, season by season, and beyond any season, all sprightly and quick.
Like a lovely musical background to life, only made of quirky sparkles instead of musical notes… floating through summer’s warm breeze, autumn’s yellows and reds and winter’s gray or white.
A soft song made of life’s simple delights.
The wonderful wings… whatever sparkles they are made of, light metal, sweet soul, warm August or frozen flakes, cute playfulness, long search or deep longing… they are still wings. They bear.
And the many-hued seasons… sparkle down below through the clouds duly seasoned with shadows and rays.
Showing us the way?
Postare concepută pentru provocările minunate de săptămâna aceasta, Elevare (înălțare, escaladare, creștere, etc), Anotimpuri și… Litera Q.
Though, as a side note, I should somehow add that there are quite a few other thoughts and images that came to mind related to these nice challenges this week, so there may be more about each these days. 🙂
Bună seara, minune, mulțumesc de-ncântare
și de nuanțe vorbindu-mi divin,
povestind despre cer, despre nor și splendoare,
răspunzându-mi mirării senin!
Te rog mult să îmi spui cum se toarnă lumina
în forme-petale izvor
de dor și culoare iscălite cu raze
și cu șoapte-mătase ușor?
Cum fiece clipă ce îți mângâie frunzele
te rescrie ca din file de timp,
an după an, vară de vară
și dincolo de orice-anotimp?
Și cum zorii de zâmbet și de adiere
ne leagă cu fir de suspin,
purtându-ne ziua spre magic și liniște,
dincolo de rece și spin?
Te întreb cu mult drag,
cum atingerea gândului din zări de cuprindere
te-nflorește ceresc și aprins,
iar rostirea din cântecul inimii mele, cum de tu o cuprinzi
necuprins?
Cum de albia serii cu contur auriu te învăluie noaptea
în umbră,
ca apoi dimineața să te-mbrace în îngeri, în aripi și plutire
rotundă?
Căci tulpina ta netedă și polenul de rouă
absorb bucuria din stele,
iar privirea mea pune din a ta dărnicie
contur întrebărilor mele.
Poate de-aceea,
surâzîndu-ți a lume,
te întreb, blând și tainic erou,
multe-n gând câte-mi sunt și câte-mi rotesc
coborând din eter într-un eu.
Știu,
răspunsuri sosesc doar simțindu-ți mireasma
și iubindu-te nuanță cu nuanță
chiar de timpul și vremea, anotimpuri bizare,
cântăresc frumusețea-n balanță…
Hello there, sweet wonder, thanking you for existing and for shining in wonderful hues, telling me of the sky and of smooth lovely clouds giving answers from lonely deep blues
I beg you to tell me how it is that sweet light molded you in so many a petal made of longing and color warmly signed by soft rays and the breeze that whispers so gentle?
How does every second that touches your leaves rewrite you from pages of time, year by year, and summer by summer, and beyond any reason or rhyme?
And how do rosy dawns of smile and waving bind us with a thread of bright morn’s, to carry the days into magic and silence, beyond any cold or thorns?
I am asking you dearly,
how the touch of the thought from horizons away makes you blossom divinely and clean, and the beat of a tune sweetly flooding my heart can be grasped though it is never seen?
How do tides of the evenings with a golden contour blanket you beyond sound in the shadows, for then early next morning to be clothed in angels, winging round all around in the meadows?
For your lofty smooth stem and your pollen of dew take in joy from the bright stars’ confessions and my gaze slowly forms, through your delicate richness, twinly delicate shapes for my questions.
Maybe that is why now,
all a smile from the world, I ask you, sunny hero, so shy, these many odd things that unwind my soul, descending from above in an I.
I know,
answers will come from feeling your fragrance, and from loving your hues like a treasure even though time and weather, and bizarre shady seasons, strive to find for your beauty a measure…
Doar Nicole... 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.