Arhive etichetă | spirală

Meșteșugul ..de miercuri (nr. 21 – Fire de apus)

 

Ce pot să mai spun decât.. apuuus!!! 🙂

Da! Deci… ce pot să spun. Veșnicul cald apus colorându-le pe toate în dulce galben-portocaliu. Strălucind, de zici că totul e, dintr-o magică dată, ..cu totul și cu totul altceva. Altcumva. Totul scapără. Mai luminos. Mai viu. Mai aprins. Până și gândurile cele mai mohorâte ți se scutură de cenușiu, căpătând dintr-o dată o tentă optimistă. Sau cel puțin ..pozitivă. Pentru mine e clar lucru. Unde-i aparatuuuul? Unde l-am puuus?.. 😀

Și zic ..ce pot să mai spun pentru că fiecare cu a sa variantă, oare nu?  Hihi.. păi, după cum urmează,

Ea: Ai văzut apusul?!!!
El : Aaani de zile…

😀

Mda.. Chiar nu sunt multe de spus despre ..apus. Apusul te lasă ..fără cuvinte. Este năucitor. Scot aparatul încercând repezit să surprind exact ce-mi văd ochii. Sau o fi ..ce-mi simte sufletul? Ce-o fi.. o fi, dar un lucru e sigur. Nu reușesc. Nu cred că voi reuși vreodată. Mereu mi se întâmplă la fel. Ceea ce-mi văd ochii e una. Ceea ce-mi răsare în poză, după poză.. după poză.. e alta. Și nu că n-aș apăsa pe buton secundă după secundă. Chiar asta fac. Dar degeaba. Una e ..acolo sus. Alta mi se ițește mie în ecran. Deși iese frumos până la urmă. Știți bine la ce mă refer. Orice fotografie cu soarele apunând e frumoasă în felul ei. Dar eu mă refer la ..acel ceva.  Acel ceva care e ..diferit. Magic. Nu poate fi surprins chiar ușor. Un magic ..ceva care are  nevoie de un subiect ca să capete formă. Ca să rostească. Predicat are deja. Și anume ..radiază.

Așadar, subiect. Orice și oricine ar putea fi subiect. Când raze de aur se răsfrâng în ploaie fermecată peste tot și toate, ..o casă, o frunză, un încântător copac, ..o șuviță de păr mângâiată dulce de lumină, un obraz de copil zâmbind șugubăț sau privirea celui de lângă tine, mijind ochii ușor, ..o magică floare, o cărare, un lac sau ..un cățel, toate devin pentru câteva clipe bune ..subiect. Și toate radiază. Se hrănesc cu lumină. Emană culoare. Mult galben și mult portocaliu. Cu cât mai aprins și mai jucăuș, cu atât mai tainic.. Liniștitor.

Sentimentul este de mult ..popas. Oprire și ieșire colorată din timp. Evadare. Și aproape uiți să respiri. Uiți că tu ești aici și el e ..acolo. Ai pășit în apus. Și el a coborât în tine. În acum. Pentru o clipă sunteți unul și același ..cântec. Același refren. Poate strofele spun povești puțin diferite, dar miezul este același. E plin de raze.

Da, da, ..strofele. Părți din același întreg, trepte din aceeași spirală. Rostogolire inspirată spre un ..netimp. Un interior al secundei în care locuiește esența. Tăcerea care respiră și care pulsează prin noi. Gândurile și trăirile noastre rotindu-ne continuu, repetitiv, încercând să ne arunce în redevenire perpetuă. Anotimp după anotimp. Treaptă cu treaptă. Torcându-ne pașii ca norii.. Mereu aceiași, mereu diferiți.

Deci, fire de apus..

Anunțuri

Toate ..culorile

“Mintea intuitivă este un dar sfânt și mintea rațională este servitorul fidel.
Noi am creat o societate care onorează pe servitor și a uitat darul.”
Albert Einstein

ochii, culorile,
cerul și zorile,
raze de soartă, magică poartă

sumbre clădirile, curg amintirile
umbre, lumină,
pământ, rădăcină,

pete și ploi,
stele șuvoi
netede pietrele, umede spectrele

mâini ce desprind
gând de gândind
dor de dorință,
a fi din ființă

corzi răsucind, arome mustind
freamăt de lună,
mijloc de gună

gest adâncit,
strigăt șoptit
petale de drum, ritualuri de fum

țâșnește spirală, finită, duală,
mor închisorile,
învie culorile

 

Aer…

 

beyond

 

Să mă simtă un suflet
și să simt că mă simte
să știu că în el mă așteaptă cuminte
căldură, culoare, răbdare și dor
să pot gânduri grele
să iau în ușor

Iubirea mi-e aer
pe cărare de timp
îmi așterne în cale auriu anotimp
mă îmbracă în stea și lumină de toamnă
mă lună, mă soare,
mă nor și mă cheamă

polen

 

Spun ..bine, spun ..da,
surâd și zâmbesc
duri pași pe trotuare-mi sunt moi, mă plutesc
petale de gând mă învârt colorat
ca din frunze, tulpină
de clopot curat

Un cântec de floare
în ritm de polen
rotindu-se fraged în sacru desen
o netedă undă prin dorul lumesc
spirală sublimă
pulsându-mi ceresc

 

Sala pașilor de ..curcubeu

 

Cu privirea pierdută în gol, cu tâmpla grea, ușor sprijinită de fereastra unei lumi de dincolo de mine, privesc.. Ochii mi se cufundă stins într-o ceață și mă îndepărtez alunecând dulce înspre  în sus. Simt că urc a lungă cădere spre un tărâm aproape uitat. O poartă negăsită înainte se deschide încet și un labirint al gândurilor mele neobosite începe să mă soarbă spre înăuntru, pe culoare ca de spumă ale unei căutări care nu mai poate aștepta. Colind năstrușnic prin tunele de alb, pășind vrăjită pe trepte în spirală minunat de pufoase, rătăcind parcă înadins drumul și îndreptându-mă spre peste tot și nicăieri, …iubind căutarea, duioșia negăsirii și farmecul jocului, ..blând neastâmpăr.

De undeva, ca dintr-un vis, aud prelung prin seninul rătăcirii mele  …mi se întinde o cheie. O voce susură unduitor  că pot descuia o ușă din ținutul de zbor încântător în care am ajuns. Ușor, ezitând, pășesc pragul unei săli imense, fără boltă, ..înălțându-se mlădios ca pierdută în zări.  Încăperea tainic descoperită mă întâmpină cu suplețea ei de cum îi trec pragul, primindu-mă cu miros de cărți vii, ..cărți curcubeu fremătând a nuanțe care răzbat  feeric din pagini de cristal. Mireasmă îmbătătoare de curcubeu mă îmbrățișează venind dinspre arcuri de culoare caldă, îmbietoare și învăluind aerul, lumina, pașii..

Printre fire de praf dansând magic în aer, zăresc raze irizate strecurându-se și radiind orbitor de printre paginile cărților de cleștar. Pagini nemaiatinse, nemaicitite.. Simțindu-mi parcă prezența, licurici sclipitori pornesc să zburde jucăuș, revărsându-se de peste tot ca o ploaie de scânteieri colorate dansând fluture printre flori de curat… Oare aș putea eu pătrunde aceste pagini nemaivăzute, ..nemaigândite? Oare le-aș putea înțelege..? Atingerea minții mele nu le va mărgini?.. Poate dacă aș închide ochii, aș simți mai limpede și le-aș cuprinde înțelesurile? Le-aș inspira făptura, ..doar cât să le pot magic desluși cu atingere de suflet plină de dragoste, …necuprins!

Valuri  mătase de curcubeu mi-ar scălda atunci drumul,  unduiri furișate de printre cuvinte și topite de printre rânduri presărate cu picuri de soare, ..de drag și de dor, conducându-mi pașii și plutirea, azvârlindu-mă vânt cu miros de culoare și gust de adiere proaspătă.. liniștitoare. M-ar purta astfel  pe curenți de viață-iubire într-o suavă plutire …departe de tot. Printre istorii încă nescrise, apusuri încă ne..apuse și dăruiri nerostite încă de nimeni. Printre sublime meandre de viu și de vis. Către surâsuri de ființe și stele nenăscute încă…

Departe. Și totuși, atât de aproape…

 

De ce îmi place să port doar parfum ..de visare?

 

Mireasma lui necontenit  mă învăluie blând și mă poartă departe..  rătăcind pe cărări nemaiumblate, răscolind neobosit în spirală  după boare neadiată încă, raze neinspirate destul de adânc, apusuri nesorbite cu destul nesaț..  După pași nefăcuți vreodată și inimi neînfiorate îndeajuns, triste colțuri de noapte neatinse dulce de cald sau umezi ochi lăsați nesărutați fierbinte geană cu geană. Stele niciodată atinse cu privirea..

Și le dansează să îmi fie. Să ne fie și să înceapă să bată. Valuri.. valuri.. de viu balsam, de arzând,  plutind nestingherit, atingând aripi adormite de om, ..de ființă și trezind în lumină de rouă  suflare de gând muiată în meandre ușor amorțite de simțire și  palidă rostire. Îmi rămâne în nări ca o neabătută mireasmă de foc îmbietor ce urmează să-mi răsară flori de viață din vis. O port și ..mă poartă. Așa cum puls de orice făptură poartă chintesență de desprindere și zbor.

Parfumul acesta vrăjit mă ține strâns și aproape …și mă duce departe. Și eu îl însoțesc, ..dulce umblare printre nori. Mergând de mână cu unduirea lui  îmbătătoare, pășesc mereu ca prima dată pe drum proaspăt de suflet pătruns cumplit de alean neostoit.  Plutesc  astfel în căutare veșnic reaprinsă de mireasmă de vis, adânc inspirată din oceanul  cufundat între veghe și somn, între mine și dorul căutându-se continuu și prin fire de mine,  veșnic îndrăgostit de el însuși, de  tăcuta și magica sa frumusețe.

Ne îndreptăm astfel spre lumi lăsate lunatic în umbră, praguri uitate, ..de tărâm splendid reînmiresmat.

 

Frânt abisal

 

heavens?

heavens?

Mă furnică butonul dintre minte și cer.
Nu știu, nici nu vreau să-nțeleg vreodată
cine și când și cum este El,
..plăsmuire de viață pulsând disperată

Tot ce mișcă, ce bate, ce arde steril
nu poate sau nu vrea să se-oprească,
din mine un Eu se ridică febril…
adânc, aproape, abisul se cască

De pe maluri de mine mă agăț de bucăți,
fragmente de văz și auz călătoare,
în șuvoi de neant ce nu e pe hărți
și apasă butonul ce furnic-a uitare

un crud spectacul, un ..mise-en-abyme?
un vis în spirală, și dulce și chin?
conștiență de sine sau zbor spre sublim?
otravă în sânge?
reverie?
venin?

pas în oglindă?

pas în oglindă?