Arhive etichetă | stars

Leagăn de stele…/ Cradle of stars (3-Iasmin and Quin)

 

This is dearly dedicated to beautiful friendships and caring friends. Bosom friends, kindred spirits… near and far.
That meaningful closeness, touching and true, so splendidly soulful that it can make one feel invincible.
Both longingly blue and 
delightfully happy.
Absolutely alive.

 

“He called out to his fellow monks,
‘Come quickly I am tasting stars.”
― John Green, The Fault in Our Stars

 

Deschise fereastra zâmbind luminos dimineții,
cu ochii aproape închiși inspirând strălucirea,
apoi cu gesturi absente trase perdeaua,
atingându-i grăbit mătasea
și unduirea

Razele zilei îi murmură despre viață și lume,
despre oameni și locuri și vise minune și timp,
iar Iasmin le simte aievea pulsând a căldură,
a magic și munte departe
desenând anotimp

Frunzele anului îi vorbesc despre zgomot și șoapte
înșirate pe ram de cer și rug de senin,
purtând-o covor peste dealuri, cascade și ape
peste nori și cântec aproape,
suflu andin

Cu sufletul foșnindu-i tainic, privind ca în gol,
Iasmin surâde luminii sărutând-o din plin,
și sorbind liniștit și vesel din cafeaua fierbinte
își aduce pe loc aminte de stele
și Quin

Îi povestise blând și drag, cu o seară în urmă,
cum pacea plutește ascunsă printre cuvinte
și cum stelele inimii nopții dansează albastru
prin gânduri purtate de aripi ca albe
veșminte

Și îi mai șoptise moale, zâmbind a tăcere,
că pașii o vor duce lin pe-o alee divină,
cu iarbă și izvor curat susurând a culoare,
prin aer cu muzică vie și
cristalină…

Apoi, strângând-o de mână se plimbaseră pasăre,
tăind cu freamăt adânc în noapte cărare,
rotind câmpii de boltă povestind a netimp
de dincolo de stelele-leagăn și lună
cu soare

Iar acum, Iasmin se-ntreba ce aromă au clipele
care îmbracă trepte de zi în dor și destin,
căci plimbarea pe alee de zbor îi scrisese în zori
cu parfum de secunde albastre pictate
de Quin

 

She opens the window and smiles, embracing the morning,
eyes almost closed, she softly senses the brightness,
and then with absent gestures she draws the soft curtain,
touching its silky fabric
and feeling its lightness

The comforting rays murmur of life and the world,
of people and places and times, and miraculous dreams…
and Iasmin feels them all throbbing with warmth,
of magic and mountains away
drawing sweet beams

The leaves of the year tell her of loudness and whispers
resting on branches of sky and fires serene,
floating on a carpet of hills, shores and cascades
stepping on clouds and songs,
sounding andean 

Her soul rustling rumors, gazing afar,
Iasmin waves at the day touching her skin,
and calmly sipping her coffee smelling so fragrant
she remembers the stars and the stories revealed
by Quin 

He had told her softly and dear, an evening before,
of the peace that hides so deeply behind crisp words,
and of how the stars that burn in the heart of the night
have such long winding wings that they soar
like birds 

And he had said so mildly, his eyes so aglow,
that her steps will carry her airily on an alley of shine,
where the grass and the springs are clean and so full of color,
through the air, the music alive
and so full of rhyme…

Then, holding her hand tightly they had flown on highs,
their flight cutting a swift path into the darkness,
spinning the deep horizons out of time
from beyond the cradle of stars, sun and moon
in the farness 

And now, Iasmin was breathing in the scent of those moments
dressing the steps of the day in longing akin
to the walk on the alley of gliding written on air
with the perfume of rays so blue painted
by Quin 

 

IASMIN or YASMIN/ JASMINE (Persian) – jasmine flower
QUIN or QUINN (Celtic) – wise

 

Publicat în seria/ Post in the series Leagăn de stele…/ Cradle of Stars

 

Nic💖le

 

 

 

Melodia începe la minutul 0:44. Hm… partea mea mai mult decât preferată, 2:30 și… minunat.

Cu zâmbet și dor de soare, numai bine de Ziua Poeziei 2018!
Și din cuvinte, cuvinte… aduceri aminte. Astăzi… acum un an.  Și… acum doi ani. Se simt ca ieri.

O seară frumoasă! 😊

 

The song actually begins at minute 0:44. My most favorite part starts… 2:30 and… lovely.  

Happy World Poetry Day 2018 today!
And from words and reflections… sweet recollections. Today… a year ago. And… two years ago. They feel like yesterday.

Wishing you a nice evening! Or morning… or afternoon! 😊

 

 

360și… de rubine/ 360 rubies… made of dew

 

“Nothing like poetry when you lie awake at night.
It keeps the old brain limber.
It washes away the mud and sand
that keeps on blocking up the bends.
Like waves to make the pebbles dance on my old floors.
And turn them into rubies and jacinths;
or at any rate, good imitations.”
― Joyce Cary, The Horse’s Mouth

 

Pictându-mi devenirea cu albastru

și galben
și suflare cristalină,

secunde moi ca razele de toamnă
dansează printre fire de lumină

 

Privirea ta
și roua de cuvinte

sclipesc ca unduirea de ocean
ce-așterne clipele și zilele
și pașii,

umblare azurie peste an

 

Și serile se arcuiesc
și murmură,
iar diminețile se-ntind în zare

căci ne suntem și umbră
și aprins,

topind și trecere
și anotimp în mare

 

Ca primăvara ne șoptește-amiaza
din flori de amintire limpede
și vie,

cu cald
și cu senin ne-mbată vara

din chiar esența ei portocalie

 

Și chiar din firele de timp îmbrățișate,
din luni
și săptămâni nenumărate,

răzbat ca boabele de suflet
și de viață

din inimă,
șiraguri noi de nestemate

 

Iar când le strângem tare-n brațe
și în zâmbet

ca stele pentru mine, pentru tine
ca soarele și luna străluci-vor,

ca trei sute șaizeci și…
de rubine

 

By painting my becoming in soft blue

and purple
and crystalline deep breathing,

long seconds like silky rays of autumn
start dancing lightly among strands of meaning

 

Your eyes
and ever dewy words

are sparkling like the ocean’s brightness
enveloping the moments, days
and steps

in infinite azure year’s lightness

 

And evenings arch their beauty
and long murmur,
and mornings yawn over the shadows,

for we are to each other shade
and fire,

melting the passing
and the seasons into meadows

 

Like springs, the noons are whispering to us of color,
from flowers’ shine
and long sweet glowing yesterdays,

with warmth
and skies serene we sip the summer

from deep within its orange Saturdays

 

And right from time’s threads tightly intertwined,
from months’
and weeks’ innumerable stems,

springs fresh like holy beads of soul
and life

through our heart,
smooth endlessness of gems

 

So as we gather them like treasures in our eyes
and smiles

like stars for me, like stars for dear you
like sun and pale moon they will alight,

three hundred sixty rubies…
born from dew

 

Nic✨le

 

 

Parada petalelor pictate…/ Painted pottery parade

 

„From December to March,
there are for many of us three gardens –
the garden outdoors,
the garden of pots and bowls in the house,
and the garden of the mind’s eye.”
– Katharine Sergeant Angell White

 

Parcă adună stele din iarbă,
(ei bine, din zăpadă)

sau strâng roua de stele?

Și parcă îmi amintesc
cum se simt
stelele…

Parfum de alb aprins,
imaculat,
poezie vie…

prezent prețios

 

They look like they gather stars in the grass,
(well, in the snow)

or stars’ dew?

And they remind me
of how 
the stars feel…

Perfume of burning white,
immaculate,
paradisiac poetry…

precious present 

 

Parcă tocmai coborâte din poveste. Sclipeau.

 

Like having just descended from a fairy tale. They were shining.

 

Paradă colorată strălucind prin alb de început de decembrie și meșteșugită pentru provocările deosebite de săptămâna aceasta. Iar s-au îmbinat minunat!

Și, în ton cu litera pe rol, în cuvânt de minim cinci litere, aș spune… perfect?!

😊😊

Colorful pottery parade today, with painted petals on elegant pots. I’d somehow say… sweet perfection for the little… pinch of snow, playfully shining its immaculate glow in the grass. 

And I would even say… a tad picturesque, for this week’s challenges, like a pleasant walk along pretty alley paths for

One Word Sunday – Potty, on Debbie’s Travel with Intent

Cee’s Fun Photo Challenge – Letter P, on Cee’s Photography

 

 

Nic❄le

 

Val de galben și trepte-n spirală…/ Wave of yellow and steps in a golden spiral

 

“In Light there is Dark, and in Dark there is Light.”
Kami Garcia, Beautiful Darkness

 

Poate doar fiind mai puțin, ajungem să fim… mai din plin. În trepte-n spirală.

Să fim mai mult.
Să fim.
Să fiu…

…mai mult decât mine, mai puțin decât eu

(
mai mult decât eu, mai puțin decât voce
mai mult decât voce, mai puțin decât lacrimă
mai mult decât lacrimă, mai puțin decât stele
mai mult decât stele, mai puțin decât noi

mai mult decât noi, mai puțin decât aproape
mai mult decât aproape, mai puțin decât împreună
mai mult decât împreună, mai puțin decât alături
mai mult decât alături, mai puțin decât în siguranță

mai mult decât în siguranță, mai puțin decât aripi
mai mult decât aripi, mai puțin decât zbor
mai mult decât zbor, mai puțin decât departe
mai mult decât departe, mai puțin decât mine
)

mai mult decât mine, mai puțin decât…

 

Gânduri, și o colecție de citate cu poze asortate, înlănțuite ca în spirală acum un an. Se-odihneau liniștit într-o ciornă și acum… își desfășoară lumina. Val de galben… 2016-17.  😊

 

Maybe just if we are less, we truly are… more fully.  More steps in a spiral.

We are more.
We are.
I am…

…more than me, less than I

(
more than I, less than a voice
more than a voice, less than a tear
more than a tear, less than stars
more than stars, less than us

more than us, less than near
more than near, less than together
more than together, less than close
more than close, less than safe

more than safe, less than wings
more than wings, less than flight

more than flight, less than away
more than away, less than me
)

more than me, less than…

 

Thoughts, and a collection of quotes and phone photos chained like in a spiral here a year ago, autumn dance. They were quietly resting in a draft and now… they unfold their light. Wave of yellow… 2016-17.  😊

 

“We live only to discover beauty. All else is a form of waiting”
― Kahlil Gibran, Sand and Foam

 

“It’s okay to spin around and around in the same place. Just so long as you’re singing your heart out.
THAT’s what life’s all about.”
― Chica Umino, Honey and Clover

 

“My mother taught me how to find grace in wreckage. She taught me not how to reassemble, but how to rearrange. The stained-glass pictures she made were certain evidence that things can be broken and put back together, and that the mended thing will be more beautiful than the original.”
T. Greenwood, Undressing the Moon

 

“Fall colors are funny. They’re so bright and intense and beautiful. It’s like nature is trying to fill you up with color, to saturate you so you can stockpile it before winter turns everything muted and dreary.”
Siobhan Vivian, Same Difference

 

“Just as a painter needs light in order to put the finishing touches to his picture, so I need an inner light, which I feel I never have enough of in the autumn.”
Leo Tolstoy

 

“And I rose
In rainy autumn
And walked abroad in a shower of all my days…”
Dylan Thomas, Collected Poems

 

Nic🌻le

 

 

Toamnă rotind albastru…/ Autumn spinning soft blue

 

“And I am dumb to tell a weather’s wind
How time has ticked a heaven round the stars.”
― Dylan Thomas, Collected Poems

 

Un verde de-amiază dezmorțită de octombrie rostindu-mi steluțe azurii ca decupate cu multă migală direct din zare și raze… și-albăstrindu-mi perfect ziua și pașii.

 

Warm October noon and the green reveals little stars as if cautiously carved right from the skies and the rays… a perfect blue dash along my day and my steps.

 

“I like the sky. It’s rational to me in a way that life isn’t.”
― Maria Dahvana Headley, Magonia

 

Nic✨le

 

 

Doar așa… / Just like that

 

“Love what loves you
but never hate what hates you,
for hate is the burden
to exhaust the stars in you.”
R.M. Drake

 

mi-aș dori să existe în magazine
de vânzare candoare,
sentimente de bine

să li se facă reclamă,
să li se ducă vestea,
să le putem cumpăra,
să le spunem povestea…

să consumăm pe scară largă răbdare
pe pâine
să ne bucurăm de azi,
lăsând mâine pe mâine…

să nu ne luăm unii pe alții-nainte
în ochi să privim cu mult drag și cu..minte,
cu blândețe și rost în gest și cuvinte
pe toate simțindu-le ca și cum ar fi sfinte,
orice ni se-ntâmplă, pe oricine-ntâlnim
ca un copil, cu ochi buni să-l privim

să ne facem provizii de gânduri senine,
cămările inimii să ne fie pline,
să putem servi, de sunt obosiți,
cu bunătate pe noii sosiți…
bucurie, încredere, mulțumire-ncântare,
de dimineața chiar sunt
cea mai bună gustare,
cu simple bunatăți de ne hrănim
vom putea spune sincer că din suflet trăim,

iar pe drumuri mai lungi de vreodată pornim
să putem fi atenți, să nu ne grăbim
orice pas să-l pășim
de parcă-l sosim…

ne-repezindu-ne să etichetăm un ceva
ne-socotindu-ne să devenim cineva
ne-calculându-ne să ne ferim cumva
ne-propunându-ne să fim undeva

decât… doar așa
pentru a-nțelege
și-a îmbrățișa
cu gândul că un tu e și un eu
zâmbind din oglindă prin el sau prin ea…
și acum e mereu,
e atunci și cândva

mi-aș dori să existe în magazine
de vânzare candoare,
sentimente de bine

 

I wish they sold in shops, in high trend,
grace and noblesse
as a line or a brand

to advertise and make them well sold
to let people know,
to buy them
to make their story told

to spend patience on a large scale, like butter on bread
to enjoy today, leaving tomorrow ahead
to take each other face value, first hand,
looking each other in the eye, no pretend…

as for gentleness… like bottled water, in high demand,
kindness and meaning in gestures and things stated
feeling the minutes, hours as if they were sacred,
anything that might happen, anyone we may meet
like a child to see, and with a warm heart to treat

to put aside gentle thoughts, warm and plenty,
the rooms of the heart to be well-supplied, wealthy
to be able to offer goodness and glee
to the others, no price, just happy and free
joy, confidence, gratitude, dream and delight,
first thing in the morning
make a wonderful sight
good ingredients, light… if we have them fresh start
we can call heart-felt giving, and living, an art

and if ever away we went, on long trips
to embrace it all, in no rush and no slips,
so we would not miss
the wonder, the bliss…

not in a hurry to label as something else
not in a race to become someone else
not an attempt to avoid somehow else
not in a frenzy to get somewhere else

unless… just like that
to see
and to be
with the thought that a you is also a me,
smiling from the mirror through a he or a she…
and a now is an ever,
a then and a key…

I wish they sold in shops, in high trend
goodness, noblesse
as a line or a brand

 

Nic💞le

 

 

Spring Quotograph… and waters of sky

 

 

Și stelele au șoptit,
atingând aerul cu mărgele de lumină albastră…

…venim de departe. Spre tine.

Spre zâmbetul larg din privire și cărările inimii.
Și am ajuns. Suntem chiar aici, ochi strălucitori mângâind timpul, cu raze patinând dinspre noapte.

Aproape de picurii de zare din zile, poți cuprinde o lume
dacă întinzi brațele.

Iar dacă ne poți vedea și îmbrățișa este doar pentru că și tu ai călătorit de departe.
Printre gânduri, dimineți și cuvinte cu rădăcini de dor cald.
Și ai ajuns.

Ai lăsat mult în urmă
fire de roșu intens
izvorând portocaliu luminos,
răsunând a galben aprins,
strecurându-se tainic printre dâre de verde

înspre ape albastre…

…de cer.

 

And the stars whispered,
touching the air with blue droplets of sunlight…

…we’ve traveled from afar. To reach you.

The bright smile on your face and the alleys of your heart.
And we have arrived. We are here, sunny eyes caressing time softly, with rays sailing from beyond the night.

Close to the dewdrops dressing the days, you can cradle a world
if you reach out. 

And if you can see and hear us it is only because you’ve traveled far, too.
Through thoughts, mornings and words anchored in warmth.
And you have also arrived.

You left far behind
threads of deep throbbing red
delivering a luminous orange,
interspersed with radiant yellow,
smoothing through long shreds of green

into blue waters…

…of sky.  

 

“One day, in the deepest oceans – an enlightened century – dipped in blue hope, will be looking for the beads of a thousand truths.”
Kristian Goldmund Aumann

 

În cerc…/ In circles

 

“Our bodies are made of supernova dust,
the epitome of ultimate destruction and shatter.
And though we are whole, beings with bodies and souls,
with cosmos in our eyes and black heart holes,
we love as fiercely as the force of creation.”
Hubert Martin

 

în ochiul furtunii e pace și liniște
în zorii de vis este noapte
în abisul durerii e-o caldă tăcere
în vuietul mării sunt șoapte

în lumina verii se-ascunde-ntuneric
în gerul iernii te arde
în ridicol sublimul mocnește
în sus sufletu-ți cade

în mine timpul pulsează cuvânt
în tine spațiul răsună
în munți brazii scutură vânt
în ape de nori ți-e furtună

în frunze toamna locuiește a verde
în flori amintirea-i acasă
în raze se sărută cer și pământ
în lună iubirea e trează

în inimă ora desenează un cerc
în gând pășește culoarea
în pași răzbate rost și lumină
îmbrăcând în stele cărarea

 

(versuri scrise toamna 2016, octombrie)
(iar melodia… până la minutul 2:00 mi se face pielea ca de găină, iar de la minutul 2:00… uit să respir, de fiecare dată)

 

curtain of flyspecks

 

in the eye of the storm it is peace and quiet
in the morning, dreams wallow in night
in the chasm of pain there is a warm silence
in the sea roar, whispers in flight

in the soft summer light, darkness is hidden
in the frost of winter, cold burns
in ridiculous gestures the sublime is afire
in the skies, the soul still learns

in me, time always echoes in words
in you, space is chiming aloud
in the mountains the tress blow in the wind
in waters of sky, a storm cloud

in leaves autumn dwells within green
in flowers our memories thrive
in sun rays the sky kisses the earth
in the moon love is alive

in my heart, the hour is drawing a circle
in my mind, hues are treading afar
in my steps, light and meaning are dancing
dressing my way in blue stars

 

(written in autumn 2016, October)
(and the tune… until minute 2:00 it gives me goosebumps, and from then on… I forget to breathe, every time)

 

Summer Quotograph… at the end of July

 

being

 

În drum spre mare… tărâm de Bulgaria. Pete de culoare pe fond de albastru!

***

On the way to the seaside… Bulgarian lands. Splashes of color against the blue!

 

“You don’t need to be the tide to rise and fall,
you don’t have to be a wave to touch the shore;
just be a little sand-grain and feel them all”
Munia Khan

 

Softer than air… sweeter than summer…

so soft

 

Pași printre stele…/ Starry steps

 

“Dwell on the beauty of life.
Watch the stars, and see yourself
running with them.”
Marcus Aurelius, Meditations

Să pășești pe trepte
de stele

să le inspiri lumina
și visul

să atingi pulberea vie
de dincolo de nori
și de lună

să le zâmbești
strălucirea

să te ascunzi după raze
și să adormi

cu soare în suflet…

***

To step on stairs
of stars

to breathe in their light,
their dream

touching their satin star dust
beyond clouds
and the moon

smiling
from within their shine

and  hiding behind veils of rays
to fall asleep

sun in your heart…

 

“Thence we came forth to rebehold the stars.”
Dante Alighieri, Inferno