“Sense how
Even the smooth stones ache
With stories of their own
In the shuddering light of day.”
― Scott Hastie
A fost și va fi deznoad-o poveste
ce știe-a-mi rosti doar zâmbet de este,
cuvinte perechi din vorbe ca ramuri
ce-ating amintiri,
speranțe, balsamuri
O cheie de clipe descuie o poartă
ce vremea și lumea se luptă să-mpartă,
o trecere-ngustă dar plină de raze,
sclipire aievea
de-opal și turcoaze
Cu pași-mi ca timpul… aici, nicăieri
descopăr culoare, ferestre-ncăperi,
lumină ce-mbracă grădina-n secunde
în care sclipirea
se-arată, se-ascunde…
Pe firul cărării, mirarea mi-e umblet
cu gândul gonind a pace și sunet,
căci este-mi zâmbește a azi și acum,
dar a fost și va fi-mi
sunt cale și drum
Has been and will be are winding a tale
that whispers of is like wind in a sail,
words in warm pairs from thoughts like long boughs
that breed recollections
and hopes and old vows
A key made of seconds a new gate unlocks,
the seasons, the world rewinding the clocks,
a passing so narrow but so full of gleam,
a glimmer so real,
of opal and dream
In my treading, like life… nowhere, now here
I find new alleys, tall windows appear,
bright shine that envelops the garden in instants
soft glitter that looks
so close and so distant
Along lavish pathways, I wander around
my thoughts running freely from silence to sound
for “is” smiles at me of now, here, today
while “was” and “will be” are
my aisle, my way
“Part of doing something is listening. We are listening. To the sun. To the stars. To the wind.”
― Madeleine L’Engle, Swiftly Tilting Planet
Nicole
doar nicole... 