Arhive etichetă | timp

Meșteșugul ..de miercuri (nr. 21 – Fire de apus)

 

Ce pot să mai spun decât.. apuuus!!! 🙂

Da! Deci… ce pot să spun. Veșnicul cald apus colorându-le pe toate în dulce galben-portocaliu. Strălucind, de zici că totul e, dintr-o magică dată, ..cu totul și cu totul altceva. Altcumva. Totul scapără. Mai luminos. Mai viu. Mai aprins. Până și gândurile cele mai mohorâte ți se scutură de cenușiu, căpătând dintr-o dată o tentă optimistă. Sau cel puțin ..pozitivă. Pentru mine e clar lucru. Unde-i aparatuuuul? Unde l-am puuus?.. 😀

Și zic ..ce pot să mai spun pentru că fiecare cu a sa variantă, oare nu?  Hihi.. păi, după cum urmează,

Ea: Ai văzut apusul?!!!
El : Aaani de zile…

😀

Mda.. Chiar nu sunt multe de spus despre ..apus. Apusul te lasă ..fără cuvinte. Este năucitor. Scot aparatul încercând repezit să surprind exact ce-mi văd ochii. Sau o fi ..ce-mi simte sufletul? Ce-o fi.. o fi, dar un lucru e sigur. Nu reușesc. Nu cred că voi reuși vreodată. Mereu mi se întâmplă la fel. Ceea ce-mi văd ochii e una. Ceea ce-mi răsare în poză, după poză.. după poză.. e alta. Și nu că n-aș apăsa pe buton secundă după secundă. Chiar asta fac. Dar degeaba. Una e ..acolo sus. Alta mi se ițește mie în ecran. Deși iese frumos până la urmă. Știți bine la ce mă refer. Orice fotografie cu soarele apunând e frumoasă în felul ei. Dar eu mă refer la ..acel ceva.  Acel ceva care e ..diferit. Magic. Nu poate fi surprins chiar ușor. Un magic ..ceva care are  nevoie de un subiect ca să capete formă. Ca să rostească. Predicat are deja. Și anume ..radiază.

Așadar, subiect. Orice și oricine ar putea fi subiect. Când raze de aur se răsfrâng în ploaie fermecată peste tot și toate, ..o casă, o frunză, un încântător copac, ..o șuviță de păr mângâiată dulce de lumină, un obraz de copil zâmbind șugubăț sau privirea celui de lângă tine, mijind ochii ușor, ..o magică floare, o cărare, un lac sau ..un cățel, toate devin pentru câteva clipe bune ..subiect. Și toate radiază. Se hrănesc cu lumină. Emană culoare. Mult galben și mult portocaliu. Cu cât mai aprins și mai jucăuș, cu atât mai tainic.. Liniștitor.

Sentimentul este de mult ..popas. Oprire și ieșire colorată din timp. Evadare. Și aproape uiți să respiri. Uiți că tu ești aici și el e ..acolo. Ai pășit în apus. Și el a coborât în tine. În acum. Pentru o clipă sunteți unul și același ..cântec. Același refren. Poate strofele spun povești puțin diferite, dar miezul este același. E plin de raze.

Da, da, ..strofele. Părți din același întreg, trepte din aceeași spirală. Rostogolire inspirată spre un ..netimp. Un interior al secundei în care locuiește esența. Tăcerea care respiră și care pulsează prin noi. Gândurile și trăirile noastre rotindu-ne continuu, repetitiv, încercând să ne arunce în redevenire perpetuă. Anotimp după anotimp. Treaptă cu treaptă. Torcându-ne pașii ca norii.. Mereu aceiași, mereu diferiți.

Deci, fire de apus..

Anunțuri

Întâlnire cu Timpul

an instant ..and it's gone

an instant ..and it’s gone

Îmbrățișează-i cald
pe Acum și pe Azi,
sunteți oricum bătrâni camarazi…

Tovarăși de arme și  splendidă joacă
ce bat în timp ca-ntr-o veșnică toacă –
minut cu minut și clipă de clipă,
făcând de tainică vreme risipă.

Azi – care ieri era mâine – îmi spune:

“O clipă nu-i vis,  dă-i glas să răsune!
Să țipe, să urle, să se fac-auzită,
să râdă, să plângă, să simți că-i trăită..
…să nu treacă-n zbor, în van risipită!”

Mâine – care va fi azi și ieri – îmi promite:

“Ca cerul de stele sunt si eu plin de clipe!
Fiecare așteaptă să fie cinstită
chiar dacă îți pare că trece grăbită,
…să nu treacă-n zbor, în van risipită!”

Ieri – care-a fost mâine și azi – îmi șoptește:

Clipă de clipă ..de clipă …trăiește!
Nu lăsa o secúndă neîndrăgită,
puterea din ea e plus infinită
…să nu treacă-n zbor, în van risipită!”

Acum și Azi de curând erau Ieri
cu fruntea tristă albind de temeri

Azi si Acum …au fost ieri, …vor fi mâine
Ce ani?!,  …scurte clipe unse pe pâine

Îmbrățișează-i strâns
pe Azi și Acum,
sunteți  oricum
vechi prieteni de drum…

 

Ne luăm unii pe alții înainte!?…

…de parcă chiar n-am avea destul timp!?

…două, trei secunde, de ce nu chiar ..minute?

..de zăbovit un pic, de observat și nemaispunând ..de văzut cu adevărat pe cel și cele de pe lângă noi?

Ne tamponăm, ne repezim, ne trecem cu vederea,poate chiar nevinovat la o adică și  poate chiar de înțeles uneori. Ne grăbim,  nu glumă.

Suntem mereu contra cronometru cu ..de toate pentru toți – și totuși, de cele mai multe ori, cu ..mai nimic care să conteze cu adevărat pentru nimeni, ..nici măcar pentru noi înșine, la urma urmelor…

Așa ajungem deseori să ratăm nuanțe prețioase din propria viață, ..și mai ales din viața celor dragi nouă, fără ca măcar să realizăm acest lucru. Ne dăm eventual seama de-abia cumva în retrospect ce anume am pierdut, ce am lăsat în urmă, ce-ar fi putut fi …mai bine, mai frumos, mai luminos, lăsați neputincioși, fără șansa de a ne putea întoarce să rescriem ..scenariul,decât poate în gând.

De cele mai multe ori ar fi putut fi …secunde prețioase, gânduri calde ..rostite, îmbrățișări și priviri zâmbitoare, mâini și inimi întinse și oferite cu drag, din tot sufletul, ..mai ales cuiva care are mare nevoie

…nemaivorbind de stilul ales, cu care decorăm scena desfășurării acțiunii, sau nu?! Un grațios domn Poftim!, ..un elegant prieten de-al său, Mulțumesc! …sau o drăguță domnișoară Te rog! însoțită de  distinsa doamnă Cu plăcere!  …cât mai reale și naturale cu putință. 🙂

Dar de cel mai multe ori acționăm mecanic, ..ca hipnotizați, sau ca într-un vis extrem de real și foarte palpabil, …simțind totuși că mai este ceva acolo, printre faldurile de timp și de loc ale programului zilnic, De parcă un tren a trecut pe lângă noi  de-abia simțit, în surdină, …l-am adulmecat cumva prin preajmă, undeva în fundal, simțind vag acel intim altceva dincolo de sfânta Eficiență și  ritualicul Randament, deși în prim plan au fost, ..bineînțeles – doar suntem oameni serioși, cum altfel?! – lucrurile  “mai importante”, …treburile de făcut, de bifat, de ..rezolvat “că arde”.

Ce resorturi intime! ..ce finețuri! ..ce tonuri și nuanțe?! …nu prea mai e timp de-așa ceva?!

Suntem plini de probleme, …ni le creăm chiar singuri, ne complicăm, le învârtim și răstălmăcim pe toate, gândind și răs-gândind tot ce ne pică-n plasa minții. Asta ne dă un sentiment de “bine”, de “important” si  de “normal”.  Normal! ..toți fac asta, suntem în grafic, suntem “în rând cu lumea”, funcționăm conform ..manualului tehnic, ne comportăm “ca..oamenii”, cum altfel?! Face parte din fișa ..postului de “om la locul lui”, sarcini, task-uri, și alte …must-haves. Să trăiți, am înțeles!  🙂

…iar graba!..graba asta nebună și neatentă??  Stați liniștiți! (…sounds ironic, I know) Bătrâna Grabă ne gonește ( a se citi “ halește”) de vii…

Vorba sprințară a unui mic …pitic, de vreo cinci anișori, și anume citez “Mă duc ..încotro!”

Și apoi vorba,mai alene, a bătrânului, trecut prin aproape toate, “Hai taică/maică, grăbește-te-..ncet, că tot acolo-ajungi, nu?!”

Iar noi aștia ceilalți, între cele două vârste, ”Încotro? …că tot acolo-ajungem?”

Well, wait a minute, I mean …if we don’t get lost in the process. 🙂

………

Deeci, …aș putea eu spune, așa ca pentru sine, “Grăbește-te-ncet!?”

                Ooo, cum să nu!! Treabă și treburi și …trebuie, oricum suntem plini, dar moment de moment ..de moment e plin oare și de prezența noastră conștientă?

Și, aș  putea cu drag adăuga “..atenție, ..atenție și iar …atenție, ..multă caldă atenție???” (ce melodios suuunăăă!)

                    Oooo, da!!! Câte posibilități minunate și la care nici nu ne gândim zac amorțite într-o secundă, …nu există cuvinte să descrie.

Șiii,  aș mai putea cumva puncta că …în fiece clipă ne creăm amintiri??! (ni le pictăm și sculptăm cu mânuțele-astea două, ca să zicem așa,  preparându-le din plămada fragedă a fiecărei clipe combinată cu maiaua propriei ființe?)

        Ooooo, desigur!!!!

Putem s-avem …atenție la ce amintiri alegem să ne populăm existența cu…

…….

…nu de alta, dar vorba buddhist-ului:

„What do you pay for enlightenment?

You pay ..attention! 🙂

roz pur ..de azur

roz pur …de azur

Facem fotografii…

 

„Beauty lies in the eyes of the beholder.”
Plato

beautiful sunset

beautiful sunset

…și fotografiile ne fac fericiți

O floare… coroana unui copac… cerul… valurile mării…  oamenii… apusul… răsăritul…  mă opresc și scot camera, telefonul, aparatul de filmat. Trebuie să le prind, …să le surprind. Să le cuprind într-o imagine, …fotografie, …instantaneu.

Fac multe fotografii. Încă din liceu, pe la începutul anilor nouăzeci. Nu neapărat anumite ocazii, anumiți oameni, anumite lucruri sau locuri, ci aproape orice, oricând și oriunde. Uneori oamenii mă întreabă de ce am făcut o anume fotografie sau chiar, la modul mai general, de ce fac atâtea fotografii.

Un moment în timp …și spațiu

În anii facultății, …citind, …gândind, am descoperit că expresia “a pierde noțiunea timpului” poate însemna cumva, a ieși sau a depăși sentimentul de timp liniar în care “funcționăm”, eliberându-ne de granițele temporale și spațiale și cufundându-ne într-o dimensiune psihologică dincolo de timpul cronologic așa cum îl știm. O carte bună, o poveste interesantă, un film captivant cu siguranță joacă rolul de mașină a timpului. O fotografie, cu atât mai mult.

Când facem fotografii, facem ceva ce corpurile noastre fizice nu pot face: oprim un moment în timp, imortalizându-l. Fracțiunea de secundă în care o imagine, un moment este surprins așa cum este, devine permanent și poate fi privită și trăită din nou și din nou …și din nou, …de parcă am putea da timpul înapoi. De parcă am putea coborî trecutul în prezent perpetuu.

Obiectivul – calea către subiectiv …și înapoi

Tot așa cum frumusețea este în ochii privitorului, imaginea este în mintea fotografului. Momentul ales, lumina, încadrarea, perspectiva, punctul de observație sunt atent, uneori doar intuitiv, alese de fotograf, transmițând o viziune anume, personală asupra lumii. Mai mult decât o reprezentare impersonală a realității obiective, o fotografie reflectă mai degrabă o interiorizare subiectivă a acesteia. Ea spune poate mai mult despre cel ce face fotografia decât despre ceea ce este fotografiat. De aici poate și bucuria de a privi fotografiile proprii. Ele ne spun propria poveste. În ele ne regăsim. Ne regăsim și iar, ne regăsim …

Senzația catifelată… de mătase

Ceea ce simt când captez momentul într-o poză este ..de nespus. E libertate. E aer și desprindere… E zbor dincolo. E sentimentul că am ieșit din moment tocmai pentru ca să reintru cu adevărat în el. Am părăsit pământul tocmai ca să-l văd și înțeleg mai bine și mai frumos. Am plecat ca să mă pot întoarce. Și rămâne. Și bucura nespus… știind că  această senzație este întotdeauna acolo, la îndemână.

E liniște și.. catifea pentru suflet.