O nuanță pictată de-o clipă
atinge
o margine de minut,
descoperind-o ca pe o comoară,
un dor…
Împrăștiind culoare și cald
și spunându-ți pe nume,
chemându-te soare…
Tu, auzind-o, răspunzi
cu atingeri de nor,
ecou ca din suflet de petală,
spunându-i mai stai, ești frumoasă…
Iar nuanța de-o clipă
surâde
și varsă tot cerul
în inima ta
A time-tinted hue
touches
the edge of a moment,
revealing it like a treasure,
a longing…
Spreading color and warmth
and murmuring your name,
calling you marvelous sun…
Hearing her, you give your answer
through touches of cloud,
far echo like from the soul of a petal,
you tell her, stay, you are beautiful…
And the vanishing hue
smiles
and pours all her sky
into your heart
“Love is the only freedom in the world because it so elevates the spirit that the laws of humanity and the phenomena of nature do not alter its course.” ―Kahlil Gibran, Broken Wings
Bună seara, minune, mulțumesc de-ncântare
și de nuanțe vorbindu-mi divin,
povestind despre cer, despre nor și splendoare,
răspunzându-mi mirării senin!
Te rog mult să îmi spui cum se toarnă lumina
în forme-petale izvor
de dor și culoare iscălite cu raze
și cu șoapte-mătase ușor?
Cum fiece clipă ce îți mângâie frunzele
te rescrie ca din file de timp,
an după an, vară de vară
și dincolo de orice-anotimp?
Și cum zorii de zâmbet și de adiere
ne leagă cu fir de suspin,
purtându-ne ziua spre magic și liniște,
dincolo de rece și spin?
Te întreb cu mult drag,
cum atingerea gândului din zări de cuprindere
te-nflorește ceresc și aprins,
iar rostirea din cântecul inimii mele, cum de tu o cuprinzi
necuprins?
Cum de albia serii cu contur auriu te învăluie noaptea
în umbră,
ca apoi dimineața să te-mbrace în îngeri, în aripi și plutire
rotundă?
Căci tulpina ta netedă și polenul de rouă
absorb bucuria din stele,
iar privirea mea pune din a ta dărnicie
contur întrebărilor mele.
Poate de-aceea,
surâzîndu-ți a lume,
te întreb, blând și tainic erou,
multe-n gând câte-mi sunt și câte-mi rotesc
coborând din eter într-un eu.
Știu,
răspunsuri sosesc doar simțindu-ți mireasma
și iubindu-te nuanță cu nuanță
chiar de timpul și vremea, anotimpuri bizare,
cântăresc frumusețea-n balanță…
Hello there, sweet wonder, thanking you for existing and for shining in wonderful hues, telling me of the sky and of smooth lovely clouds giving answers from lonely deep blues
I beg you to tell me how it is that sweet light molded you in so many a petal made of longing and color warmly signed by soft rays and the breeze that whispers so gentle?
How does every second that touches your leaves rewrite you from pages of time, year by year, and summer by summer, and beyond any reason or rhyme?
And how do rosy dawns of smile and waving bind us with a thread of bright morn’s, to carry the days into magic and silence, beyond any cold or thorns?
I am asking you dearly,
how the touch of the thought from horizons away makes you blossom divinely and clean, and the beat of a tune sweetly flooding my heart can be grasped though it is never seen?
How do tides of the evenings with a golden contour blanket you beyond sound in the shadows, for then early next morning to be clothed in angels, winging round all around in the meadows?
For your lofty smooth stem and your pollen of dew take in joy from the bright stars’ confessions and my gaze slowly forms, through your delicate richness, twinly delicate shapes for my questions.
Maybe that is why now,
all a smile from the world, I ask you, sunny hero, so shy, these many odd things that unwind my soul, descending from above in an I.
I know,
answers will come from feeling your fragrance, and from loving your hues like a treasure even though time and weather, and bizarre shady seasons, strive to find for your beauty a measure…
