Arhive etichetă | unduire

Tremur

 

viu

Tremur a lună, a rază de astru
a moale de vară și vânt
cu brațe de fire
de iarbă senine
cuprind pașii tăi
de cuvânt

Tremur a tine, a zare, a frunză
a boare de toamnă și dor
pășesc pe cărare
chiar de pasul mă doare
îmi e cer, îmi e aer
e zbor

Tremur a nor, a alb, a azur
plutind amintire pufoasă
privire din noapte
covor magic de șoapte
cuprindere
miraculoasă

Tremur a noi, a duios și a cald
a valuri de freamăt și puls
unduire senină
pe mal de lumină
din raze de zâmbete
smuls

Tremur a rouă și darnic văzduh
atingere răscolitoare
pe ramuri de suflet
în inimă umblet
în ochi nesfârșite
izvoare