Arhive etichetă | vară

Gust de vară…

summer red

Cu rază de lună și rouă de soare
se mângâie boare, cărarea de vis
se toarnă lumină, se cerne culoare
și se îndulcește

cu verde deschis

Se-amestecă tandru cu tulpină de suflet
și se adâncește cu gânduri de soi
subtil se frământă, se-nvârte, se uită
prin tainice umbre

de vânturi și ploi

Duios, fierbințeala de aer și iarbă,
de frunze și ramuri, de flori și de fruct,
topindu-se moale, se macină aripi
cu fire de cer

și fraged sărut

Petale de miez din sâmbure viu
se presoară curat din zbor argintiu
cu aromă de copt și de căutare
rostind clipe șoapte

și îmbrățișare

sweet rays

Bobițe de dor ca rupte din zare
se strâng tremurat de printre planete
picurându-se astru, cu foame și sete,
dând gustul de vară,

               ..cerească visare

Miroase a măr..

 

miroase a măr, a parfum de senin
miroase a crud și a soare
miroase a lună și stea călătoare
a suflet curat și floare de crin

miroase a zmeură, a moale și copt,
a pufoasă și blândă caisă,
miroase a zare, a mare, ..a tot
miroase a culoare promisă..

spre mine, prin tine, mirosul de dor,
de rouă și picuri de rază,
adie fior, în odăi călător,
cu iz din suflet de oază

mirosul de foc, mirosul de vară
îmi intră în nări fluturând,
petale de cer din zări scuturând,
îndulcind mirosul de seară..

miros de verde, de albastru, de mov,
mireasmă de mine cu tine…
parfum de pepene galben răscopt,
aromă de zile senine

 

Meșteșugul ..de miercuri (no.7 – visând, privind, ascultând ..ca de 1 iulie )

 

Această prezentare necesită JavaScript.

E un început blând de ..iulie lună, mijloc feeric de vară, îmbrățișare de soare auriu, dor de mare, de val, ..dor de miros de nisip arzând a tălpi fierbinți, ..dor de proprie bucurie așteptând cuminte  undeva în străfunduri de suflet, să o aducem la suprafață, să o lăsăm să ne coloreze totul în viu. Să o împrăștiem în jur.. cât putem, fiecare dintre noi, de mai ..spre în zări.

Și mai este și un dulce dor de imagini de film diafan, îmbinate mirific de meșteșugit cu o melodie de dincolo de noi, cei de fiecare zi. Nemaispunând nimic de eleganța Vanessei Redgrave..

O combinație de vis pe care, dacă o privești și o asculți, chiar simți că ..zbori. Dincolo…

There is a paradise that can be found
A better life to bring us round
And all we really need to do
Is see the world like lovers do

O magică lună iulie să aveți! Să avem!..