“Frunzele sunt verbe care conjugă anotimpurile.”
― Gretel Ehrlich
căzuse la învoială cu toamna,
aveau un tainic pact…
în zilele aurii de septembrie,
calde încă,
lumina
să își decupeze blând din propria strălucire
prin frunze, prin arome
prin amintiri…
și să cresteze prin aer forme vii
fremătând ca nori
proaspăt căzuți printre rânduri
sclipirea
să foșnească adânc umbrele,
pâlpâind a drum nou
printre raze…
și încălzind ca o îmbrățișare
cu parfum familiar
de acasă
iar foșnetul
să semneze indescifrabil
în josul serii
cu cerneală curată din albastrul cerului
suflând peste atingere,
presărând rost și eliberare
de printre zbateri și margini uitate
de ieri
sacră învoială
pecetluind un legământ încifrat
în semnele vremii
ca o haină vrăjit regăsită
purtând mirosul
vechilor zile,
ca niște pagini de carte neatinse de mult timp,
dar respirând încă
prin familiare amprente,
ca un licăr de privire
desprinsă din inimă și
lovind depărtarea,
alinându-i amarul
neajungerii
palidă mângâiere,
sublim balsam
și toate acestea
doar pentru ca ea să aștearnă mai apoi totul
în liniște,
rescriind cu degete stinghere
verdele pulsului,
și aurul aprinderii,
întinzând încet o cuvertură moale
de tăcere
peste toate secundele împrăștiate
atât de în van
de grăbita pecetluire,
ca o pulbere fină de praf de stele
rătăcind pe pământ
și intrând în conversații mute cu luna…
împrăștiind picături de aproape
din palmele sale reci și umede de rouă
și-ntr-un târziu înșirând
ploi de cuvinte pe fir de anotimp
un fir nevăzut și neauzit,
doar de ea răsucit
și reîmpletit
fir numai de ea știut,
și de lumina smulsă
din toamnă
Nicole
Din adâncuri, din străfunduri,
Mă aplec să te petrec,
Să te-alunec, să te-ntunec,
Să prefac, să te desfac
Din şuviţe de copac
Gânduri sună, te răsună,
iar te-acopăr, te descopăr
Jar prelung, lumină-alung,
Şoapta lină ce m-alină,
Doar o clipă se anină
Şi către seară mă lasă iară
Cernită, învinsă, de jaruri stinsă
Se-alungă, lină, o veche vină
Cu gust de cale spre-o altă vale
Domol de lună, de mătrăgună,
Întoarnă zborul, întoarce dorul
Veche vrajă stă de strajă,
Cucerind, învăluind
Mă pândeşte, mă sorteşte,
Vis aprins în tul întins,
Stă de treceri neatins
Şi către seară mă lasă iară
Cernită, învinsă, de jaruri stinsă
Se-alungă, lină, o veche vină
Cu gust de cale spre-o altă vale
Domol de lună, de mătrăgună,
Întoarnă zborul, întoarce dorul
Se alege-n taină iar acelaşi dor
Semne arse, grele, din privirea ta,
Fruntea mi-e dospită-n vara ta, iubirea mea,
Timpul încrustează iar acelaşi zbor
Rugul meu, al tău…
















Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.