Romanian Lyrics by Nicole Sara – Music made with Suno – Loop video made with Google Flow & Canva
Parfum de stea adie șoptit, întâlnind întâmplarea
pe cărare de inimă pulsând a iubire și a infinit,
din palma ta brăzdând ca pe ape amintirea și zarea
rotește cald un abur de dor
ca din nor zămislit
“I live my life in growing orbits which move out over this wondrous world, I am circling around God, around ancient towers and I have been circling for a thousand years. And I still don’t know if I am an eagle or a storm or a great song.” ― Rainer Maria Rilke, Rilke’s Book of Hours: Love Poems to God
soarele-mi răsucește secundele
ca pe frunze
și le adoarme,
le cufundă în vis de aproape,
pe când verdele…
pare să ardă din nou în puls de neliniște
coborâtă pe cale de noapte
din palma ta deschisă
răsare iar ziua
cu aripi albe și moi
de lumină, taină și rost,
din nori și cuvinte-culoare
făurite-mi sunt atingerile și amintirea
ca un cald adăpost
printre ace ascuțite de iarnă
an de an se strecoară
ale tale șoapte
din aceeași blândă, magică vară
printre lacrimi de toamnă
nor cu nor se-mpletesc speranțe și doruri
ca din cer de primăvară
căderile toate urcușuri îmi sunt,
o veche scară-n spirală
ce-mi rotește cărările,
picurând plumburiu și rece din albastru zenit
sosirile trecătoare îmi sunt,
îmbrățișări pe un trist peron
tivit auriu de un sfânt asfințit
o solară zi de septembrie îmi este și vers
și rimă și ritm
cu aromă de raze
ce sfidează destin și uitare,
iar glasul tău îmi e punte
de calm și de liniște
peste zgomot străin și depărtare
într-un târziu îți dau ție toată răcoarea serii și umbrele-mi toate,
vlăstar de dorințe
cu freamăt de stele
tremurând în fereastră ca un zbor risipit,
căci tu-mi cuprinzi la piept
suspinele-ascunse ce pâlpâie toate
a-nceput și sfârșit
the sun twists the seconds like leaves, and puts them to sleep, he tucks them warm in a dream of togetherness,
while the green… seems bright again, like a restless throb beating on a pathway of tenderness
from your open palm the day rises again with its new white wings of light and deep sacred meaning
from clouds, colors and words born again are touches and thoughts like a warm peaceful gleaming
beyond crisp winter sharpness, year by year there shine your whispers like a summer’s bright king
beyond tears of autumn cloud by cloud there float hope and longing like a fall into spring
my downward ways are all a climb, up an old spiral staircase spinning my quest, while cold rain drips from heavy grey skies
arrivals are all so fleeting, like long sad embraces in a dreary station filled with gold sunset good-byes
I give you all the evening’s coldness and all the shadows, sprigs of desires with rustle of stars trembling in the window like a forsaken flight
and your embrace envelops the hidden sighs that flicker like candles all my day and my night
“Frunzele sunt verbe care conjugă anotimpurile.” ― Gretel Ehrlich
căzuse la învoială cu toamna,
aveau un tainic pact…
în zilele aurii de septembrie,
calde încă,
lumina
să își decupeze blând din propria strălucire
prin frunze, prin arome
prin amintiri…
și să cresteze prin aer forme vii
fremătând ca nori
proaspăt căzuți printre rânduri
sclipirea
să foșnească adânc umbrele,
pâlpâind a drum nou
printre raze…
și încălzind ca o îmbrățișare
cu parfum familiar
de acasă
iar foșnetul
să semneze indescifrabil
în josul serii
cu cerneală curată din albastrul cerului
suflând peste atingere,
presărând rost și eliberare
de printre zbateri și margini uitate
de ieri
sacră învoială
pecetluind un legământ încifrat
în semnele vremii
ca o haină vrăjit regăsită
purtând mirosul
vechilor zile,
ca niște pagini de carte neatinse de mult timp,
dar respirând încă
prin familiare amprente,
ca un licăr de privire
desprinsă din inimă și
lovind depărtarea,
alinându-i amarul
neajungerii
palidă mângâiere,
sublim balsam
și toate acestea
doar pentru ca ea să aștearnă mai apoi totul
în liniște,
rescriind cu degete stinghere
verdele pulsului,
și aurul aprinderii,
întinzând încet o cuvertură moale
de tăcere
peste toate secundele împrăștiate
atât de în van
de grăbita pecetluire,
ca o pulbere fină de praf de stele
rătăcind pe pământ
și intrând în conversații mute cu luna…
împrăștiind picături de aproape
din palmele sale reci și umede de rouă
și-ntr-un târziu înșirând
ploi de cuvinte pe fir de anotimp
un fir nevăzut și neauzit,
doar de ea răsucit
și reîmpletit
fir numai de ea știut,
și de lumina smulsă
din toamnă
Nicole
Din adâncuri, din străfunduri,
Mă aplec să te petrec,
Să te-alunec, să te-ntunec,
Să prefac, să te desfac
Din şuviţe de copac
Gânduri sună, te răsună,
iar te-acopăr, te descopăr
Jar prelung, lumină-alung,
Şoapta lină ce m-alină,
Doar o clipă se anină
Şi către seară mă lasă iară
Cernită, învinsă, de jaruri stinsă
Se-alungă, lină, o veche vină
Cu gust de cale spre-o altă vale
Domol de lună, de mătrăgună,
Întoarnă zborul, întoarce dorul
Veche vrajă stă de strajă,
Cucerind, învăluind
Mă pândeşte, mă sorteşte,
Vis aprins în tul întins,
Stă de treceri neatins
Şi către seară mă lasă iară
Cernită, învinsă, de jaruri stinsă
Se-alungă, lină, o veche vină
Cu gust de cale spre-o altă vale
Domol de lună, de mătrăgună,
Întoarnă zborul, întoarce dorul
Se alege-n taină iar acelaşi dor
Semne arse, grele, din privirea ta,
Fruntea mi-e dospită-n vara ta, iubirea mea,
Timpul încrustează iar acelaşi zbor
Rugul meu, al tău…
„Dacă nu mi-aş fi creat lumea mea,
acum poate aş fi pierdută
în lumea altora.” – Anaïs Nin
Culorile începutului de septembrie susură toate a lumină împăturită cald și adânc ca de printre umbre de ceas. O lumină blândă și ascunsă.
O lumină radiind ca un ecou…
…ca o strălucire crescută treptat și eliberată într-un târziu dintr-o îmbrățișarea îndelungă și amețitoare a soarelui de vară.
Ca din netimp.
Această lumină îmbracă uneori clipele într-o febrilă căutare. O călătorie. Un drum.
Iar unele clipe capătă brusc un alt nume.
Ele s-au desprins abia simțit din bătaia orologiului din turnul cu ceas… s-au eliberat și au plutit peste tot. S-au împrăștiat nestingherite.
Unele, neștiutoare încă de libertate, s-au izbit puternic de frunze, de acoperișuri vechi, de ferestre și ziduri… sau de părul și obrajii oamenilor alergând în neștire peste tot, făcându-i să își amintească, fie și pentru câteva secunde.
Altele, îndelung captive unor zile de ieri, au căzut pierdut pe bănci, pe trotuare… s-au lovit de asfaltul încă amintind de fierbintele aerului topind parcă trecerea. Deformând-o.
Sunt toate de-acum niște clipe rătăcite. Clipe singure. Clipe fără glas.
Clipe care nu vor mai intra niciodată în hora timpului așa cum îl știau. În cerc.
Clipe care sunt parte de-acum doar dintr-un eter ascuns al zilelor. Dintr-o ploaie de o crudă blândețe a chintesențelor. Dintr-un paradis răsturnat.
Parte dintr-un curcubeu frânt abrupt, în care culorile și-au uitat menirea… au explodat și strălucesc doar a ardere.
A aprins.
Mocnesc toate ca aerul dintr-o încăpere în care cineva a uitat o lampă aprinsă-ntr-un colț. O pulbere fină de praf joacă acum uitat printre razele lumini târzii. O fac cunoscută, deși în zadar.
Veșnicul și răbdătorul timp cheamă uneori aceste clipe înapoi. Le strigă pe nume, le ademenește. Își spune că desigur le-ar putea reînnoda la loc în fir. Le-ar putea reîmpleti liniștit printre zile, printre ore, minute… iar și iar. Le-ar mai da un sens.
Însă clipele nu îl mai pot auzi.
Ele s-au rupt. Au explodat neajungerea. Plămada lor e singurătatea acum. Pulsul lor e al netimpului. Al necuprinderii.
Acele orologiului nu le mai pot număra… cadranul nu le mai încape.
Numai lumina le mai poate reverbera… doar ea le mai aude zbaterea.
Rostogolirea.
La cumpăna dintre lumi, clipele uitate își pot regăsi uneori menirea. Pot prinde din nou un firav glas.
Auriul luminii le poate auzi atunci. Murmurul lor… al clipelor rostogolindu-se mereu fără de timp, se reflectă atunci în toate. Licărește, soarbe…
…iar cântecul lor pare să reîntregească orizontul neinfinitului. Să îi pună la loc bucăți întregi de anotimp. De cer și de reamintire.
Dar curgerea își urmează cursul.
Doar clipele evadate și rostogolindu-și amara desprindere poartă nostalgia unei treceri… și a unei sosiri.
Ele clipesc suspendate, căzând uneori ca o ploaie de stele aurii. Ca o tăcere. Ca un suflu de netimp…
Adresez încă o dată calde mulțumiri Manuelei Timofte, pentru redistribuirea unei alte poezii scrise de mine în vara anului 2017, cu titlul „Un tu și un eu”.
Pentru a citi întreaga poezie, vă invit să vizitați blogul Manuelei, In a Love World
Wishing to kindly thank Manuela Timofte once again, for sharing a playful poem of mine on her blog, with the title „A you and an I”.
You can visit Manuela‘s blog, In a Love World to read the whole poem.
Adresez mulțumiri Manuelei Timofte, chiar și așa… cu puțină întârziere, pentru distribuirea în luna iunie a unei poezii scrise de mine în vara anului 2017, cu titlul „Din albastru…/ Beyond blue”.
Vă invit să vizitați blogul Manuelei, In a Love World pentru a citi întreaga poezie.
Once more, I am kindly thanking Manuela Timofte, for sharing on her blog, towards the end of June, a poem I wrote in the summer of 2017… thank you, Manuela!
Please visit Manuela Timofte‘s blog, In a Love World to read the whole poem.
***
Adiere dulce de vară
mângâie inima
cu aripi de culoare
și dor…
…
Sweet summer breeze cuddles the heart with wings of color and longing…
„Şi-ţi auzeam gândurile cum mă priveau…” – Anaïs Nin
Când vara începe să mi se-așeze cald
și prinde cuvinte,
iar pașii de iunie se-mbracă în magic
și în amintiri,
al tău e numele ce prinde contur
ca o sărbătoare,
ca un legământ ce cântă din soare,
și-albastre rostiri
Lumini și cărări respiră a taină
și a speranță,
iar umbrele serii întind un covor
plin de-nceput…
cu fiece frunză, șoaptă ce-adie, ram
sau petală
din roată de clipe, îngână un dor
nou așternut
Prin aer plutește parfumul surâsului
de altădată,
din picuri de ploaie, un murmur coboară,
de nor călător…
tăcerea croiește o lume a ei, cu nopți
și cu zile
din care se-avântă în zare culori
și zboară ușor
Din inima verii urcă suspinul
și toarce în roșu,
prin lanuri de vară, nuanțe de galben
rotesc repetat,
căci verdele viu s-a răscolit
și-a curs peste lume
turnându-se-n forme de roz și lumină
în suflet curat
Cuvinte și-un cântec… mirare-splendoare
topind parcă lumea,
iar gândul de vară foșnește din umbră
a tine și-o stea…
un cer nesfârșit pictând orizontul
din tub de culoare
ce-nvie mereu vrăjite culori
în inima mea
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.