Afară plouă mărunt și puțin bosumflat, și de vreo câteva zile bune, dar eu…
…sincer, mă plimb albastru luminos până sus sus… la umbra pinilor din Lloret de Mar, Costa Brava.
It’s been raining here, a dense dreary drizzle, for a couple of days now, but I…
… to be honest, I’m walking far into a deep shiny blue, up and away… into the shadow of the pines up a lovely hill in Lloret de Mar, Costa Brava.
Pășesc pe trepte puțin cam nehotărâte, plecând de lângă plajă, pe-un drum ducând însorit și vesel spre plaja alăturată. Și asta… decupând elegant în piatră. Faleză suspendată, alee în scări… labirint dar și slalom printre bucuroși ca și mine, daaa!… să fotografieze la fiecare pas, fiece boare și rază apune.
I go up the steps, a bit winding and mazy, leaving the beach behind, on a sunny jolly road taking to the neighboring beach over the hill. And this… by cutting its way through the stone. A suspended seafront, an alley of stairs… labyrinth and slalom with happy tourists like myself, yesss!… to capture nice things at every step, every gust of wind and ray of the soon setting sun.
Plimbare de după-amiază atât de azur… la fiecare privire înapoi înspre larg, marea explodează în liniște și senin, vălurind într-ale ei, atât de nepăsătoare de dincolo de vânt, de cuvânt, de real sau de vis… și de orice cadru încerc eu să tot meșteresc în sus pe traseu.
An afternoon walk so azure… at every look back over the shoulder, the sea bursts softly into quietness and serenity, rippling in its own waves, carefree as if from beyond the wind, the words, the dream or reality of things… and beyond any frame I may try to craft along my way upwards.
Iar când ajung în vârf, minune.. (desigur, după ce reușesc să nu privesc înapoi măcar timp de vreo câteva minute, pași și posibile cadre) … mă întâmpină tot ea, marea! Parcă tot mai mare, mai întinsă, cu cât mă îndepărtez înspre în sus.
Și-apoi… altă explozie, de-auriu printre pini. Nod în gât, raze-n ochi, bucurie în suflet. Vis de chiar aici și acum. Cumva chiar fără nici un firicel de lumesc atingând aerul. Am evadat.
Ei bine, da, eu și câțiva… mulți alții, mișunând la fel de bucuroși ca și mine. „Oare ce să admirăm mai întâi? Ce colțișor? Ce trunchi luminos de copac, ce con de umbră… de pin și de magic? Și asta cât mai… fără să intrăm unul în cadrul celuilalt, altfel cum…”
😊😊
And when I get there, such a wonder… (surely, after trying hard not to look back for at least several minutes, steps and potential photos)… still there, the sea! Seeming even more immense, wider and larger, the further away I get from it.
And then… another burst, golden this time, through the pines. Lump in my throat, rays in my eyes, joy in my heart. A dream of right here, right now. Somehow with no thread of reality touching the air. I escaped.
Well, yes, me and some… quite many others, the same, moving around happy and enthusiastic. „Hm… what shall I admire first? What cute little corner? What shiny tree trunk or warm place in the shade… the pines, the magic? And that… without getting into another’s field of view and frames, as much as possible, how else…”
Pe cât de interesant, pe atât de cald, modul în care pasionații, sau obsedații de astfel de incursiuni fotografice au cumva propriul limbaj, semne, gesturi, zâmbete cu subînțeles. Fac cu rândul natural și extrem de împreună. Chiar dacă total separat. Solidaritate tăcută… sau dans cu pași improvizați amical.
Doar pentru a prinde… da, da, acolo!… locul acela, unghiul!… evident cel mai cel, mai superb sau mai nostim. Și asta pentru că de-acolo… se zboară.
It is interesting, as it is warm, the manner in which photography addicts, or enthusiasts, freaks… somehow have their very own language, made of signs, body or facial, subtle gestures… taking their turn in such uniquely marvelous spots, naturally and sharing a silent togetherness? Though still totally separate. Solidarity… or a friendly dance with improvised steps.
Just in order to catch… yes, yes, there!… that spot, that angle!… obviously the one and only, the loveliest or the cutest. And that just because… that’s the runway. The flight.
Cum se simte? Sau cum simt eu, cel puțin? Mult bine și frumos! Cald și aproape? Lumea devine a mea pentru o fracțiune dulce și-un click. A mea… să mă pot juca și râde cu ea.
Și chiar așa este. Unele lucruri se observă chiar doar printre umbre. Sau apoi, izbucnind de printre pixeli să coloreze timpul în mișcare…
…din camera obscură a momentului îmbrăcat în lumină.
The feeling? Or the way I feel, at least? Much peace and beauty! Warmth and closeness? The world becomes mine, for a sweet fraction of a second and a click. Mine… to play with and smile at.
And that’s the way it really is. Some things really do come visible only when seen through the shadows. Or then, they pop up from among pixels, coming in full movement to color time…
…from the camera obscura of the moment dressed in light.
Și-ntre timp a ieșit și soarele. Ei bine… dup-amiază aurie de toamnă timpurie, și poze.
😊
In the meantime, earlier today, the sun showed its shiny face. A golden afternoon, and more photos.
Nic☀le
Doar Nicole... 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.