„Throw your dreams into space like a kite…”

 

“I walk ahead of myself in perpetual expectancy of miracles.”
― Anaïs Nin 

 

Ați observat vreodată cum o simplă culoare dă naștere la o întreagă poveste în jurul ei? La o întreagă viață? Cumva ca un Big Bang în miniatură, explozie în tonuri de auroră?

Sau cum pulsează, de parcă strălucirea ei rescrie aerul ca într-un nou alfabet?! Deseori mă surprind încercând să-l descifrez, ca mai apoi să-mi dau seama că nu sunt litere, ci doar unde. Reverberând.

Efervescență solară din care răzbate o lume nouă, ca un cântec sau… o poveste în ramă, cu timp și spațiu propriu. Din centrul incandescent se conturează un întreg univers radiind noi sensuri. Un univers în care se poate păși. Vorbi și trăi… respirând ritmuri și tonalități vii.

Univers tainic care absoarbe,  fie că privim atent sau nu. Fără să știi, întredeschizi ușor ușa, încerci să distingi… ceva, undeva acolo te îmbie, dansând pe vârful sclipirilor, luând de mână rază cu rază, mângâind privirea, gândurile, murmurând pe note când visătoare, când jucăușe… spectru revelație.

Un tărâm luminos proiectat în eterul interior, împânzit cu alei șerpuind irizat pe sub arcade pastelate… în care pașii se măsoară în nuanțe, iar liniștea în fărâme de cer. Mereu soare într-o culoare.

Acolo, toamna… nu vine niciodată. Doar trece, atingând cu trena ei amaranth de secunde furate.

Ați observat vreodată cum o simplă culoare…

 

Have you ever noticed how a simple color gives birth to a whole story around itself? To a new life? Like a miniature Big Bang, an explosion in aurora hues? 

Or how it pulsates, as if its brightness rewrites the air in a new alphabet?! I often find myself trying to decipher it, only to realize that there are no letters, only waves. Reverberating.

Solar effervescence yielding a new world, like a song or… a story within a story, with its own space and time. A whole new universe is born from its incandescent center, radiating new meanings. A universe which one can enter. Speak and live in… breathing its lively rhythms and tones. 

A muffled universe taking us in, whether we pay attention or not. Unawares, we open the door slightly, trying to discern… something there is dancing on the top of the sparkles, holding the rays by the hand, caressing the face, the thoughts, murmuring on playful or dreamy notes…  a spectral place being revealed.

A bright realm projected on an inner firmament,  full of alleys iridescently winding under delicate-shaded arcades, …in which steps are measured in hues, and  peace in fragments of sky. Always sunny in a color.

And there, autumn never comes. It just sweeps by with its amaranth train of stolen seconds.

Have you ever noticed how a simple color…

 

“What makes some butterflies have such beautiful colors on their wings, and others not?”
„The plain ones were born of parents who didn’t know how to paint.” 🙂
― Anaïs Nin, Seduction Of The Minotaur

 

“The earth is heavy and opaque without dreams.”
― Anaïs Nin, The Diary of Anaïs Nin, Vol. 3: 1939-1944