Dincolo de …cald

 

O ființă mult dragă mie, cu ochi și suflet albastru ocean, mi-a spus odată demult, râzând, că eu aș fi fost ca un fel de cuvântătoare ardere. Pe de o parte, o combustie abrupt de intensă. Pe de alta, ..o lumânare arzând molcom, neîncetat.  A ținut chiar să îmi arate atunci că simte animându-mă  un bizar soi de foc care se aprinde miraculos de repede, dând glas și ființă  unei făpturi ușor agitate care, la cea mai mică atingere de mișcare, intră doar în câteva fracțiuni de secundă într-un fel de viteză întâi a ..ființatului. Ca o îmbrățișare dăruită puțin pripit, uneori cu iz de aiureală și deseori lipsită de orice fel de ezitare.  Sau ca o ploaie neașteptată de vară, rece și cald ..din boare de senin. Și poate ca un surd și prelung suspin dintr-o fățișă căutare de sens. De apropiere și mult ..bine.

După ceva timp de-acum, înțeleg și eu, treptat dar și brusc, ..tot așa cum se cade în cel mai adânc somn, că exist cumva ca un dans, ca un joc. Un joc foc și pară, de ființă puternic însetată de rost. Ca de aer. O creatură cu jar parcă picurat în artere, făcând piruete pe trepte de nori, sărutând stele, mângâind raze de lună, lovind cu creștetul al ..pururea cer și aruncându-se viu ..salturi în gol. Printre zâmbet și lacrimă. Plâns și surâs. Pași încrezători spre înainte sau cuminte mai în lateral. Mulți pași înspre înapoi, printre fărâme de viață, atingeri moi de cuvinte, adiere de flori ..toate de o cumplită frumusețe. Încântător de ..adevărate. Pe un drum liniștit care se întrezărește ca printr-o flacără curată de om pâlpâind tăcut precum o zbatere.  Ardere de dincolo de fluturare de aripi ca de ramuri în vânt, ce neobosit par să se înfrupte, cu mult prea multă bucurie, din aerul plin de culoare și sunet. De lumină și viață. De vis…